Evenimente

Conferinta Februarie 2016... Mai mult

Conferinta Ianuarie 2016... Mai mult

Praznicul Bobotezei 2016... Mai mult

 

 

 

 

 

 

 

 

  • POZA LITURGHIE5

Rechizite si dulciuri pentru copiii din centrele de zi de pe raza Protopopiatului Sibiu

     Începutului noului an școlar a fost un bun prilej pentru Arhiepiscopia Sibiului de a sprijini elevii defavorizați. Prin reprezentanții Departamentului social, eparhia a oferit vineri, 21 septembrie, rechizite, dulciuri și sucuri elevilor din două centre de zi de la bisericile din Sibiu.

     Odată cu începerea școlii, centrele de zi pentru copii de la bisericile din Sibiu și-au reluat activitatea și oferă elevilor din familii defavorizate social ajutor la lecții, o masă caldă și tot sprijinul necesar pentru prevenirea abandonului școlar. Departamentul Social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, condus de pr. Nicolae Rusu, a vizitat centrele de zi pentru copii de la Biserica ”Nașterea Domnului” și de la Biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sibiu. În primul centru, un grup de copii de la Școala Inclusivă nr. 1 din oraș, însoțiți de pr. Marian Vlăduț, au primit masa de prânz și meditații la limba română, matematică și engleză. Aici funcționează de câțiva ani o cantină socială, unde 60 de persoane nevoiașe primesc hrană, printr-un parteneriat cu Fundația elvețiană ”Papageno”, iar proiectul destinat elevilor are motto-ul ”Dăruind vei dobândi!”.

”Oferim meditații gratuite atât elevilor din parohie cât și copiilor de la Școala Inclusivă nr.1. Le oferim și un cadru ambiental, de relaxare, pentru că fundația Papageno ne-a dăruit table de șah, o masă de tenis și alte jocuri, pentru ca acești copii să se relaxeze în timpul liber”, ne-a explicat parohul bisericii, pr. protopop Ioan Coșa.

     Voluntariat la Biserica ”Sfinții Arhangheli”

Al doilea centru vizitat de pr. Nicolae Rusu și asistenții sociali de la departamentul amintit, a fost cel patronat de Asociația ”Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sibiu. Aici, aproximativ 30 de copii vin după cursuri, primesc masa, iar voluntari din rândul studenților și a profesorilor îi ajută să-și facă temele.

Împreună cu părintele Gheorghe Șebu, pr. Nicolae Rusu a citit rugăciunile de binecuvântare a elevilor la începutul anului școlar, a împărțit darurile și a mulțumit tuturor ostenitorilor din acest centru pentru eforturile uriașe depuse zilnic.

”Am deschis centrul nostru pe 18 septembrie, iar copii au primit și atunci daruri din partea oamenilor cu suflet mare. Bucuria de astăzi este la fel de mare, pentru că darurile oferite de Înalt Preasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului sunt foarte necesare, așa cum au fost și alimentele și celelalte lucruri primite în mai multe rânduri de la Arhiepiscopia Sibiului”, ne-a spus pr. Gheorghe Șebu.

În perioada următoare, Arhiepiscopia Sibiului, prin reprezentanții amintiți, va vizita și centrele de la celelalte biserici din Sibiu, unde copii nevoiași sunt sprijiniți în activitățile școlare și extrașcolare. Acțiunea are deviza ”Ajută copiii să meargă la școală!” și este campania Arhiepiscopiei Sibiului de ajutorare a elevilor săraci din Sibiu.

     ”Toate aceste centre din Sibiu aduc mari bucurii familiilor cu venituri reduse și ne arată că Biserica noastră contribuie efectiv la educația elevilor și la sprijinirea copiilor defavorizați, aflați în prag de abandon școlar”, ne-a spus pr. Nicolae Rusu.