Evenimente

Conferinta Februarie 2016... Mai mult

Conferinta Ianuarie 2016... Mai mult

Praznicul Bobotezei 2016... Mai mult

 

 

 

 

 

 

 

 

  • POZA LITURGHIE5

Noi hotarari ale Sfantului Sinod

     În ziua de 25 februarie 2016, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a reunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa patriarhală.

     Dintre hotărârile luate de Sfântul Sinod menţionăm:

 

1. A aprobat canonizarea cuvioşilor Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara, judeţul Vâlcea, cu ziua de pomenire 3 septembrie şi a cuvioşilor Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu, cu ziua de pomenire 5 octombrie;

 

2. A reafirmat importanţa patrimoniului cultural religios şi obligaţia conservării, consolidării şi restaurării bisericilor monumente istorice, precum şi necesitatea continuării lucrărilor începute de construire a unor lăcaşuri de cult, deşi sprijinul statului în acest sens s-a diminuat în mod îngrijorător;

 

3. A stabilit etapele de pregătire a Întrunirii internaţionale a tineretului ortodox, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 1 – 4 septembrie 2016, eveniment organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor;

 

4. A acordat binecuvântare unui grup de jurişti ortodocşi români pentru înfiinţarea Asociaţiei juriştilor ortodocşi, cu scopul apărării şi susţinerii instituţiei Bisericii şi a activităţilor ei în societate;

 

5. A instituit bursa de merit Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul pentru elevi şi studenţi cu rezultate şcolare deosebite, dar care aparţin unor familii cu venituri reduse;

 

6. A luat act cu apreciere de activitatea pastorală a ierarhilor din afara graniţelor ţării în anul 2015, cu perspectiva înfiinţării unor noi unităţi bisericeşti;

 

7. A stabilit criteriile de selectare a membrilor delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române la Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, care se va desfăşura la Academia Ortodoxă din Chania, Creta, în perioada 18-27 iunie 2016.

 

Biroul de Presă al Patriarhiei Române