14 ianuarie 2018 Slujba arhiereasca de hram la Parohiile Hipodrom I, II, III și V

În Duminica a 29-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a liturghisit în Biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din Sibiu. Credincioșii din parohiile arondate acestui locaș de cult din Sibiu au participat în număr mare la Sfânta Liturghie arhierească prin care s-a serbat cu anticipare hramul bisericii. De altfel, a devenit o tradiție ca în prima duminică de după sfintele sărbători IPS Mitropolit Laurențiu să deschidă programul misionar-liturgic din noul an la această biserică simbol pentru comunitatea sibiană, un locaș ridicat cu multă trudă, în vremuri dificile.

Alături de ierarh s-au aflat slujitorii locașului de cult, iar răspunsurile liturgice au fost date de corul Organizației Tinerilor din Sibiu.

În cuvântul de învățătură ierarhul a tâlcuit Evanghelia citită în această duminică, textul amintind minunea vindecării celor zece leproși. Ierarhul a explicat prin ce suferință cumplită treceau bolnavii de lepră și cât de mare a fost minunea vindecării acestor leproși, dintre care unul singur și-a manifestat recunoștința față de Mântuitorul Hristos.

„Mântuitorul i-a vindecat pe acești oameni atât de condamnați prin suferința lor, pentru că lepra fiind o boală molipsitoare ei recunoșteau sarcina grea de purtat, stăteau departe de oameni și când se întâlneau cu un om strigau «necurat, necurat», ca nu cumva să-i transmită și lui această suferință. Existau preoți și cadre medicale care și-au asumat riscul de a trata această boală. Find o boală exterioară, cu răni care supurează, orice atingere putea transmite microbul și să putea înmulți boala. Rânduiala veche era ca bolnavii să fie izolați, iar când se întâmpla minunea vindecării trebuia să se arate preoților care certificau că pericolul contaminării a dispărut și că ei pot reveni la casele lor. Nu ne putem imagina ce înseamnă o astfel de suferință. Suferința fizică nu era imediat aducătoare la moarte, cum sunt destule suferințe astăzi, era de lungă durată, dar destul de periculoasă, încât peste ea venea suferința morală, sufletească, pentru că bolnavii trebuia să lase totul și să se îndepărteze de casele și familiile lor”, a subliniat Părintele Mitropolit.

La finalul Sfintei Liturghii doi dintre parohii bisericii, părintele Ioan Emanuel Benchea și părintele Ioan Silea au fost hirotesiți iconomi stavrofori.

Cu ocazia acestei vizite pastorale a fost oficiat și un parastas pentru Mitropolitul Antonie Plămădeală, ctitor al locașului de cult. Credincioșii prezenți la sărbătoare au avut posibilitatea să se închine moaștelor Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei.