”Aduceti-va aminte de mai marii voștri!”

Plecând de la cuvintele Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Evrei și a faptului că s-au împlinit 420 de ani de la bătălia de la Șelimbăr, eveniment care a deschis drumul spre înfăptuirea primei uniri a Transilvaniei cu Țara Românească, Parohia Ortodoxă Șelimbăr I a organizat un eveniment, în data de 28 octombrie 2019, prin care să ne reamintim de jertfa mântuitoare a bravilor eroi ai neamului, care au luptat pentru credință, libertate și apărare națională.
         În dimineata zilei de 28 octombrie 2019, la Troița lui Mihai Viteazu a fost săvârșită o slujbă de pomenire a celor care s-au jertfit pentru apărarea țării, iar seara, în Căminul Cultural din Șelimbăr a avut loc un spectacol de cântece patriotice și populare. La acest eveniment au participat:
  • Corul clasei a IV-a de la Școala Gimnazială ”Mihai Viteazu”- Șelimbăr, condus de preot Ovidiu Ioan Polexă;
  • Elevii elevii Şcolii populare de Artă Ilie Micu din Sibiu, conduşi de doamna prof. Mariana Anghel;
  • Ansamblul Veselijah al Asociatiei Elijah, condus de Adrian Grecu.
Manifestarea a fost deschisă de către doamna Dordea Bianca Cristina, directorul Școlii Gimnaziale ”Mihai Viteazu”- Șelimbăr, care a subliniat importanța acestui eveniment istoric.
     La finalul evenimentului, preotul Ovidiu Ioan Polexă a mulțumit tuturor celor care s-au implicat la acest eveniment si a dăruit fiecărui participant câte un mic dar.