A. Istoricul comunitǎţii parohiale Numele localitǎţii
Comunitatea românească din Guşteriţa – Hammersdorf, azi cartier al Municipiului Sibiu (la nord-vest de centrul istoric al acestuia, pe malul stâng al Cibinului, având coordonatele 45º48' N, 24º10' E, 417 m altitudine) este atestată destul de târziu, prin comparaţie cu alte sate din Ţinutul Sibiului, cum ar fi Mohu, Bungard, Veştem sau chiar Cristian, ca să nu mai vorbim de satele din Mărginimea Sibiului. Localitatea este atestată pentru prima dată în documente la 1309, sub numele Johannes plebanus de villa Vmberti.i Începând cu 1414 şi în perioada modernă s-a numit Hammersdorf în germană, din săsescul Hameršterf, iar în maghiară Szenterzsébet, adică „Sfînta Elisabeta”, dar a avut şi alte denumiri. Între 1332 – 1335 apare un capelan („Geistlicher”) Michael de Hupardi în listele fiscale papale.ii Interesant este numele românesc al localităţii, „Guşteriţa”. Explicaţia propusă în istoricul Oficiului Parohial ortodox român, Guşteriţa, respectiv botezarea localităţii după, cităm, „nişte şopârle mari, care poartă numele e guşteri”, avansată pentru a justifica preexistenţa unei aşezări româno-slave înaintea colonizării germane, este cel puţin naivă. Experienţa însǎ ne spune cǎ, în cazul satelor cu populaţie mixtă româno-germană, acolo unde localităţile au fost înfiinţate de coloniştii germanici, românii interpretează fonetic toponimul săsesc. De aceea este posibil ca numele de „Guşteriţa”, sǎ fie o interpretare românească a germanului „Geistlicher”.
B. Prezentare generalǎ a localitǎţii (geografic, istorico-demografic, arheologic, cultural, economic)
Până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, comunitatea românească, redusă numeric şi firavă economic, era departe de a putea susţine o parohie. Schuller menţionează 12 inquilini valahiiii, care, „toţi se ocupau cu agricultura şi creşterea vitelor... pe păşuni veneau toamna oile mărginenilor (extranei). Cultivau şi zarzavaturile pe şesul Cibinului, care adesea inunda satul”. Conscripţia Micu-Klein consemnează doar 20 de locuitori de naţionalitate română, fără preot şi fără parohieiv. Ciobanu găseşte 62 de români în statistica de la 1760v, iar la 1839, satul era locuit „de saşi şi valahi, cu parohie şi biserică evanghelică aparţinând Sibiului; şi cu filie a parohiei greco-neunite din Bungard, precum şi a parohiilor greco-unită şi catolică din Sibiu”vi. La jumătatea secolului al XIX-lea, situaţia se mai echilibrează, recensămintele din 1850 şi 1857vii indicând, pentru un număr de 305 de gospodării, 330 de români şi 551 de saşi (1850 ) şi 346 de români şi 511 saşi (1857) pentru ca la începutul secolului XX să avem 682 de români şi 770 de saşiviii.Confesional, românii din Guşteriţa au fost majoritari întotdeauna ortodocşi. De altfel, dacă trecem retrospectiv peste numele de familie ale locuitorilor, începând cu cele mai vechi, putem să identificăm locurile de origine ale acestora: satele româneşti din scaunele săseşti apropiate – Nocrich, în special, români din satele mixte din jurul Sibiului – Hamba, Haşag, Ocna Sibiului, dar şi unele grupuri din Mărginimea Sibiului. De altfel, există similitudini şi în satele din jur, bunăoară Slimnicul. Posibil să fi fost câteva familii venite din Măierimea Sibiului.
B. Istoricul bisericii parohiale Istoria zidirii ei
Prima biserică a mirenilor români a fost de lemn, fiind amplasată la aproximativ 300 de metri de biserica actuală, „sus pe deal”, aşadar în inima progadiei (cimitirului) vechi. Urmele ei s-ar putea regăsi lângă crucea preotului T. Necşa. Bazându-se pe mărturii verbale, autorii istoricului parohiei, întocmit la 1978, menţionează că biserica de lemn a funcţionat şi după construirea celei noi, la 1873ix. Tot în baza informaţiilor orale, dar şi în urma reconstituirii din teren, s-au stabilit dimensiunile (aproximative) şi tipul planimetric al vechii biserici, încadrată, foarte probabil, tipologiei planimetrice a bisericilor mononavate cu absida altarului decroşată, de formă poligonală, atât de răspândită pe teritoriul Transilvaniei, începând încă din veacul al XVI-lea. Acestea sunt: 20 X 8 m, dimensiuni de gabarit. Când însă a fost ridicată sau strămutată biserica de lemn, nu se ştie cu siguranţă. Actuala biserică a fost edificată între 1873 şi 1877. Ctitor este creditat Sfântul Mitropolitul Andrei Şaguna. Construcţia bisericii a început însă după moartea acestuia, la 10 octombrie 1873, dar credincioşii au dispus pentru început de suma de 3.000 de florini, donaţie a mitropolitului. Actul este înregistrat în arhiva prohialǎ: „Pre bunul părinte, fostul arhiepiscop şi mitropolit Andrei a descoperit comunei noastre, că voieşte să zidească o biserică frumoasă şi de model din spesele sale proprii”x, dăruind, „cât timp s-a aflat în viaţă”xi suma de 3.000 de florini. Tot dintr-un hrisov aflat în arhiva parohiei aflăm că „moartea timpurie a Marelui Ierarh a încetinit lucrările de terminare, care au durat până în anul 1877, în luna lui octombrie, când protopresbiterul Ioan Hanea, asistat de preotul parohiei, George Stănese, au sfinţit această sfântă biserică provizoriu pentru credincioşii parohiei”. Devizele au fost elaborate în 1873, an în care s-a şi încredinţat execuţia lucrărilor antreprenorului („pălierului”) Francisc Szalay. Acesta a ridicat biserica „în roşu”, dar lucrările vor mai continua încă patru ani, „prin osteneala epitropul Ioan Hanea şi preotului George Stănese”, precum şi a epitropului Irimie Bica şi a crâsnicului Nicolae Munteanu, „a căror osteneli au fost fără număr”.xii
Arhitectura (plan, dimensiuni, materiale de construcţie)
Construită din zidărie mixtă, cu grosimea zidurilor variind între 0,75 cele exterioare şi 0,55 m zidul despărţitor dintre naos şi altar, biserica are caracteristic împrumutul din mai multe curente arhitecturale şi poate fi încadrată stilului eclectic. Exteriorul are numeroase elemente neoclasiciste, iar sistemul de boltire interior este preluat din barocul târziu. Planimetric, edificul se înscrie în seria tipologică a bisericilor sală, cu navă centrală, absidă poligonală (5 laturi) decroşată şi turn-clopotniţă vestic decroşat, cu faţada de răsărit înglobată navei. Dimensiunile de gabarit (maxime exterioare) plasează edificiul în categoria celor medii, ca dimensiuni: nava are 18, 40 m lungime şi 8, 30 lăţime, absida altarului are lungimea în ax de 5,05 m, iar lăţimea de 6,20 m. Turnul, cu planimetrie rectangulară, 3,85 X 3,85 m, are trei niveluri, dar clopotele sunt montate pe juguri la nivelul al doilea, ceea ce le face foarte accesibile (accesul se face din tribună, printr-o uşă creată în peretele comun al navei şi turnului şi pe o scară solidă de lemn cu dublă rampă). În elevaţie, cotele de înălţime sunt de 6,50 m la cornişa navei şi 11,30 m la cornişa turnului clopotniţă, în timp ce înălţimea maximă la coamă este de 17 m la vârful acoperişului turnului şi 9,80 m la coama navei. În interior, înălţimea maximă a bolţilor este de 6,95 m, la navă. Nava are trei travei, fiind penetrată de şase ferestre (3 pentru faţada sudică şi trei pentru cea nordică) cu arce semicirculare, având dimensiunile 1,10 X 3,00 m, ritmate 1+1+1. Spaţiul este acoperit cu o boltă semicilindrică uşor aplatizată, întărită cu patru arce hublou în forma „mânerului de paner”, de certă factură barocă, dintre care cel de răsărit constituie arcul triumfal. Absida decroşată, este iluminată de 2 ferestre, practicate pe zidurile cu laturile drepte, construite în prelungirea navei având aceleaşi dimensiuni ca şi cele ale navei. Este boltită cu penetraţii baroce, înmănunchiate în jurul unei chei de boltă disimulate sub stratul de frescă. Absida este poligonală atât la exterior, cât şi la interior, ceea ce înseamnă că proiectantul şi constructorul au încercat să încadreze edificiul curentelor epocii, fără a face concesii tradiţiei ortodoxe, fidelă planului poligonal la exterior şi semicircular în interior. Nava este protejată de un acoperiş în trei ape, icuit parţial de peretele estic al turnului, astfel că deasupra aripilor laterale ale faţadei vestice s-au construit două timpane din zidărie. Acoperişul absidei, prismatic, este mai scund, iar căpriorii (caferii) urmează geometria poligonală a zidurilor, îmbinându-se deasupra cornişei cu o serie de cosoroabe. Şarpanta în sine, este o splendidă realizare din tipologia şarpantelor inginereşti cu ferme. Chiar şi soluţia ulterioară de consolidare prin grindă meşter trădează foarte multă pricepere. Învelitoarea întregului acoperiş (inclusiv al turnului) este din ţiglă ceramică solzi. Turnul clopotniţă, zvelt, completează armonios volumetria edificiului.Începând cu anul 1992 s-a înlocuit tot mobilierul din biserică, precum şi uşile împărăteşti şi cele diaconeşti, iar peste aproximativ o treime din suprafaţa navei a fost ridicată o tribună, la înălţimea de 3,80 m. Catapeteasma poate fi apreciată ca una dintre cele mai reuşite din serie, atât ca dimensiune, cât şi ca ornamentică şi detalii artistice. Între 1975 şi 1977 s-au executat lucrări de consolidare, pereţii sudici ai absidei altarului fiind consolidaţi cu contraforţi masivi, în dreptul muchiilor. Întreg ansamblul a mai beneficiat de lucrări începând cu anul 2010 când a fost realizat un drenaj pentru eliminarea igrasiei, a fost înlocuită învelitoarea bisericii şi a fost construit la stradă un frumos gard din cărămidă şi fier. Tot în această perioadă, în curtea bisericii s-a ridicat o troiţă de marmură albă, pentru ca în anul 2014 să se construiască un lumânărar.
Pictura
Ansamblul pictural, chiar dacă are similitudini cu pictura naivă ţărănească, are valoare ambientală. Registrul decorativ exterior este clasicist: coloane dorice simulate, toate din tencuială, ancadramente cu ecusoane la golurile ferestrelor şi ale uşii de acces, brâie din tencuială, cornişă profilată, muluri din tencuială. Friza care încadrează ferestrele, este acoperită cu zugrăveală simplă. Anul 1966 aduce începutul pictării interiorului bisericii de către artistul Nicolae Brana din Mohu, lucrare executată în frescă, pentru ca în 1974 câteva scene să fie realizate de pictorul Ioan Căzilă. Icoanele iconostasului realizat din zidărie, sunt din lemn şi au fost lucrate de cuviosul arhimandrit Sofian Boghiu de la mănăstrirea Antim din Bucureşti.
Obiecte vechi de cult
Manuscrise şi cǎrţi vechiI
nventarul cărţilor şi icoanelor vechi bisericeşti, aşa cum se întâmplă şi în cazul clopotelor, nu poate fi asimilat vechimii bisericii, dacă nu există menţiuni clare referitoare la acte de danie sau ctitori, întrucât acestea se achiziţionau în timp, prin diferite modalităţi.Totuşi, patrimoniul mobil al bisericii cuprinde o serie de icoane pictate pe lemn, precum şi carte bisericească veche, cea mai valoroasă fiind o psaltire de la Râmnic, datată 1725. Importante sunt şi actele de donaţie şi cele care consemnează începuturile bisericii. O parte din obiectele de valoare pot fi văzute în Muzeul Arhiepiscopiei Sibiu.
Pomelnice şi alte înscrieri sau inscripţii
Şirul preoţilor parohi
Lista preoţilor parohi este deschisă de preotul Teodor Necşa (1872-1875), urmat de preoţii George Stănese (1876-1895), Ioan Stângu (1897-1904), Traian Petrişor (1905-1927), Ioan Todea (1928-1941), protopopul Ioan Bânda (1942-1950), Ioan Mihu (1951-1991), din 1991 preotul Dumitru Şchiopu 1991-2017. Din 2017 până în prezent la parohia Gușterița I este Pr. Ioniță Alexandru
C.Cimitirul(ele)
Parohia Guşteriţa are în administare cimitirul ortodox, în care sunt înmormântaţi, alǎturi credincioşi, şi preoţii slujitori ai bisericii.
D. Activitǎţi culturale şi filantropice în trecut
Odată ridicată biserica, credincioşii şi-au îndreptat strădaniile spre asigurarea bunei funcţionări a parohiei, precum şi a unui cadru modern pentru învăţământul de calitate. Astfel că, la 1906, sub păstorirea preotului Traian Petrişor se zidesc în curtea bisericii o „frumoasă şcoală confesională”xiii, cu etaj şi o casă parohială. În prezent la parohia Gușterița I preot paroh este Pc. Pr. Ioniță Alexandru contact tel: 0743006806 și la parohia Gușterița II preot paroh este Pc Pr Tofan Marius contact tel: 0746628482
E. Profilul actual al parohiei
Numǎrul de credincioşi: 1783
Activitǎţi pastoral misionare, culturale, editoriale, filantropice, catehetice
La nivelul parohiei, au loc cu regularitate vizite la enoriaşii aflaţi în nevoi, atât materiale cât şi spirituale. De asemenea, la marile praznice biserica oferǎ celor nevoiaşi ajutoare constând în alimente şi îmbrǎcǎminte.
Surse bibliografice
Aparat critic Bibliografie finalǎ 1. Hermann Fabini, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenbürgen und Dorfkirchen I-II, Hermannstadt-Heidelberg, 1999. 2. Idem, Universul cetǎţilor bisericeşti din Transilvania, Sibiu, Editura Monumenta, 2009, p. 279. 3. Sebastian Dumitru Cȃrstea, Monografia bisericilor ortodoxe din Sibiu, Editura Agnos, Sibiu, 2008, p.59-62. 4. Informaţii din istoricul parohiei, cf. Autorilor, din Schuller, Fr., Zwei Conskriptionem aus dem Beginun des 18 jahrhunderts, în Archiv., din păcate fără alte referinţe.
