Parohia Ortodoxa Hamba – Biserica cu hramul „Sfantului Ierarh Nicolae”

Pr. Remus Răzvan

Telefon

0744 / 681.781

Adresa

Str. În Români, nr. 21, Sat Hamba, comuna Şura Mare, Jud. Sibiu

Email

remusrasvan@yahoo.com

A. Istoricul comunităţii parohiale

Numele localităţii

Denumiri anterioare: Hahnebach, Hahnbach, Hunebich, Hunebiχ, Hahnenbach (germană, în trad. „Pârâul cocoşului”); Keckasfalva, Kakasfalva (maghiară, în trad. „Satul cocoşului”).

Prezentare generală a localităţii ― parohiei ― (geografic, istorico-demografic, arheologic, cultural, economic)

Satul Hamba este situat la nord-est de oraşul Sibiu, la o distanţă de 10 km. La ieşirea din Sibiu spre Gara Mică drumul asfaltat continuă prin comuna Şura Mare spre Mediaş, dar mai înainte de a ieşi din Şura Mare, la curba cu transformator, un indicator arată spre dreapta o şosea secundară, care, după 2 km ajunge în satul Hamba. Satul este aşezat între dealuri, pe marginea a două pâraie ce se unesc în centrul satului, având la vest comuna Şura Mare, la sud Ferma „Dealul Ocnei”, Guşteriţa, Noul; la est comuna Vurpăr, Buia; la nord comuna Slimnic.

Arheologic vorbind, în zonă, în preistorie, orizontul cultural neolitic este bogat ilustrat de prezenţa numeroaselor vestigii scoase la lumină pe teritoriul judeţului Sibiui. Mai mult, indicii dacice vizibile din faza ultimă a Latén-ului ― ultima fază a epocii fierului ― în aria cibiniană există şi la Hamba (precum cele de la Boiţa, Cisnădioara, Cisnădie, Guşteriţa, Ocna Sibiului, Slimnic, Apoldul de Sus şi Rod), care împreună cu masivele vestigii de la Tilişca demonstrează o locuire organizată într-o zonă de importanţă strategică a statului dac, căreia şi romanii îi vor acorda o mare atenţie după cucerire.

Prima atestare documentară a satului apare în anul 1332 sub denumirea de Hahnbach („Pârâul cocoşului”) iar sigiliul sigiliul Hambei, devenită pentru o vreme comună, era un râu cu cocoş. Cele mai vechi date scrise despre Hamba le avem din secolul XV, de la anul 1465, când se menţionează într-o statistică că era compusă din 42 gazde, cu vreo 200 de suflete, deci, înfiinţarea satului o putem aşeza cu mult mai înainte de această dată. În secolul al XVI-lea sunt predate anumite cantităţi de vin şi tarhon preotului parohiei încetând financiar datoria faţă de biserică.

Toţi hămbăşenii ştiu unde se află Hâia, Valea Hambei, Dealul Dosului, Moiştea, Stigreşul, Caţahula, Valea Plopilor, Rânjerao, Grosărao, Masgur, Prunii Ursului, Minchenul, Chisera, Mursa, Ţâmbau, Poiana Şurii, Pajiştea, Şarba, Dealul Comorii, Dosul Leşoaiei, La Hulă, Badu, Tulburea, Tăişul, Pârâul Corbului, Pe Lac, denumiri ce identifică o porţiune de hotar şi totodată vorbesc despre istoricul satuluiii. Hămbăşenii sunt oameni harnici, lucrând în trecut la Cooperativa Agricolă din Sat, unii la fermele din vecinătate iar o mare parte la întreprinderile industriale din Sibiu. Astăzi localitatea Hamba se compune din cca. 200 de familii de români (şi rromi) ― saşii fiind toţi plecaţi ― care se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor, o bună parte fiind pensionari şi salariaţi navetişti la Sibiu. Particularităţile lingvistice sunt foarte puţine, acestea datorită compoziţiei mixte (saşi şi români, localnici şi colonişti, apropierea de oraş).

B. Istoricul bisericii parohiale

Istoria zidirii ei

Cu greu tainele trecutului pot fi descoperite. Cu toate acestea cu puţinele date descoperite prin arhiva bisericii şi a Mitropoliei, vom căuta să lămurim trecutul locaşului de închinare al credincioşilor din Parohia Ortodoxă Hamba.

Credincioşii din Hamba înainte de actuala biserică au avut încă una sau două bisericuţe din lemn. Cele mai vechi ştiri despre o eventuală altă biserică dinaintea celei actuale avem doar pe cale orală transmise din generaţie în generaţie. Se spune şi suntem convinşi că, înaintea actualei biserici a existat o biserică în locul numit „Poiana Şurii” situat la o distanţă de cca. 7 km de satul Hamba şi o alta, construită din lemn în imediata apropiere a satului în partea de nord-est, în alt loc mai aproape de cimitir. Din bătrâni, din tradiţia orală se spune că ar fi fost construită în partea de sus a satului cel mai târziu în secolul al XVIII-lea. Acest lucru reiese şi din documente vechi de unde aflăm că în anul 1465, în localitatea Hamba existau 42 de familii de români cu cca. 200 de membri şi care aveau o biserică de rit greco-oriental [ortodoxă] de lemniii. O altă dovadă de existenţă a unei parohii bine închegate este şi Antimisul semnat de Mitropolitul Gavriil al Moldovei, la anul 1760 şi desigur că la scurtă vreme de la această dată a intrat în posesia românilor din Hamba. Cum şi în ce împrejurări a ajuns în Hamba nu se ştie.

Cărţile de cult: Penticostarul de la Râmnic apărut în anul 1743 şi Octoihul de la 1763 pe care „…l-au cumpărat sătenii români de la Hamba… la 9 martie 1803” conform inscripţiei de pe această carte sunt o dovadă de netăgăduit că au avut şi un locaş de cult.

În sprijinul afirmaţiei că ar fi existat chiar şi o a doua bisericuţă este denumirea dată unui vârf de deal „La Bisericuţă” aflat în drum spre Pajişte la o distanţă de 10 km de sat. Deci putem afirma că în secolul 18 şi începutul secolului 19 toţi românii din Hamba erau ortodocşi recunoscându-li-se credinţa. Cu toate acestea necesitatea de a-şi construi un locaş de cult mai încăpător se vădeşte încă din acel timp. Au trebuit să lupte mult pentru ca în anul 1785 să primească 8 curţi cu grădină pe strada din capul satului către Sibiu. Fiind oameni săraci nu au avut posibilitatea să-şi înalţe locaşul dorit încă multă vreme. În anul 1785 s-au dat 8 curţi cu grădină pe strada din capătul satului de către Sibiu, cu scopul de a se construi o nouă biserică, terenul pe care se află zidită biserica şi casa parohială cu anexele şi grădina. Pe la anul 1786 toţi românii din Hamba erau de credinţă greco-orientală [ortodocşi]. Posibilităţi pentru zidirea unei biserici nu s-au ivit decât mai târziu, după anul 1823 odată cu venirea din Şura Mare a primului preot atestat cu numele în documente, parohul Nicolae Olariu. În anul 1824 la 8 aprilie s-a măsurat pământul/terenul pentru locul de zidire al bisericii, pentru casa parohială şi porţia canonică.

Durata construcţiei bisericii nu se ştie precis, dar o putem deduce ca durând peste 10 ani, cu eforturi mari. Ea este terminată de ridicat cel mai devreme în anul 1837, e împodobită cu icoanele de la străvechea bisericuţă din locul numit „Dealul bisericuţii” situat la cca. 12 km de sat, iar altele rămase de la altă biserică veche care a existat în partea de sat a cimitirului ortodox actual― bisericuţe ai căror ctitori şi slujitori nu şi-au lăsat numele care s-au pierdut în negura timpurilor ―, înzestrată cu antimisul de la Moldova şi cărţi de cult din Ţara Românească. La anul 1839 se termină de pictat şi sculptat uşile şi cele două icoane împărăteşti, potrivite pentru locul repartizat lor, iar în anul 1840 biserica este înzestrată cu încă două icoane „Sfinţii Arhangheli” şi icoana hramului „Sfântul Nicolae”, un prapore care s-a păstrat până nu de mult, cum mărturisesc preoţii dinainte. Tot în acel timp s-au efectuat crucea cu cele două molene de pe catapeteasmă.

Astfel, din inscripţia de pe uşile împărăteşti în litere chirilice ― „Titor Antonie la anul 1839 fiind paroh popa Nicolae Olariu”― rezultă că în anul 1839 biserica a fost terminată complet: uşile şi icoanele împărăteşti se pun la locul lor. O altă inscripţie, care întăreşte această presupunere este şi cea de pe icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus care menţionează numele donatorului şi anul: „Nicolae şi soţia sa Stana 1839” iar icoana hramului indicând numele pictorului şi anul: „Iwan Zarpod Din Donez 1840 Nomis T.13”. Despre „titorul” Antonie, cine a fost acest „Antonie” nu se ştie nu ştim nimic mai mult, totuşi e clar că a jucat un rol important în zidirea bisericii din Hamba, atât el cât şi preotul Nicolae Olariu. Chiar şi saşii le-ar fi dat românilor piatra de la un pod din apropiere pentru zidirea bisericii.

Putem deci afirma cu precizie că zidirea completă a actualei biserici din Hamba, cu hramul „Sfântul Nicolae” s-a terminat în anul 1839 sub păstorirea preotului Nicolae Olariu. Prea multe date referitoare la construirea acestei biserici nu deţinem şi nici altfel de acte din care să reiasă vreun sprijin dinafara satului.

O altă piatră de hotar în istoria satului este şi trecerea credincioşilor din Hamba la uniaţie (greco-catolicism) şi revenirea lor la Biserica mamă/credinţa ortodoxă strămoşească. Astfel, mai târziu, în anul 1854, datorită presiunilor politice şi a intereselor materiale, pentru a profita de mai multe avantaje, sub preotul Nicolae Olariu, majoritatea credincioşilor trec la unirea cu Roma, biserica devenind astfel greco-catolică. De menționat faptul că trecerea la uniație nu a fost totală. Credincioșii rămași au format filie aparținând de Șura Mare. Mai mult decât atât, începând din anul 1926 în Hamba au loc ceea ce documentele numesc „tulburări confesionale” materializate în dorinţa hămbăşenilor de a se reîntoarce la credinţa ortodoxă şi în delegaţiile făcute la Sibiu pentru a fi reprimiţi în Biserica mamăiv. Acest lucru a dăinuit până în anul 1848 când s-a făcut reîntregirea şi parohia revine la ortodoxie în totalitate conform dorinţei unanime a credincioşilor sub păstorirea preotului paroh de atunci Mihail Barnav.

Arhitectura (plan, dimensiuni, materiale de construcție)

Amplasată în mijlocul parohiei, biserica ― clădită din material solid (piatră plus cărămidă şi mortarul la temelie cu var apoi cu lut), aşezată pe loc plan, nu departe de intrarea în sat (care a fost o perioadă şi comună) ― este construită în stil romanic, cu arhitectura în formă longitudinală de corabie, navă [„arca lui Noe”] cu un turn, la început de scândură, apoi de cărămidă, este acoperită cu ţiglă şi are următoarele încăperi: pridvorul, turnul, naosul şi altarulvi. Are o singură intrare prevăzută cu pridvor. Biserica nu este considerată monument istoric.

Fiind biserica numai zugrăvită, desigur că din timp în timp s-a curăţat şi zugrăvit din nou. Reparaţii mici s-au mai făcut de-a lungul timpului. Astfel în decursul a o sută de ani, actuala zidire a fost supusă unor reparaţii mai mici sub preotul Anania Decei. În anul 1915 se procură o cruce şi se aşază pe biserică, iar în anul 1916, datorită unor cutremure anterioare, producându-se nişte fisuri în zid, s-au luat măsuri de prevedere şi s-au introdus nişte bare de fier cu chei la capete pentru a nu permite mărirea fisurilor. Biserica până în anul 1931 a avut un turn de lemn (scânduri şi bârne) şi a fost renovată adăugându-i-se turnul actual din cărămidă cu ocazia unei reparaţii de amploare ce s-a făcut în anul 1932 când biserica a fost complet renovată sub vrednicul preot Moise Sârbu. După ce s-au vândut Şcolile confesionale statului cu vreo 600.000 lei s-a hotărât să se repare biserica, să se construiască turnul din cărămidă şi piatră şi totodată să se construiască şi casa parohială. Lucrările s-au executat în scurt timp. Atât proiectul de anexare a turnului cât şi a caselor parohiale au fost întocmite de arhitectul diplomat Victor Smigelschivii. Cu ocazia construirii turnului din cărămidă şi a casei parohiale, proiect întocmit de arhitectul Victor Smigelschi cu mult gust şi rafinament, tot în anul 1932 s-a renovat/restaurat şi iconostasul completându-se icoanele care se află şi astăzi pe el şi s-a zugrăvit în interior şi exterior, introducându-se lumina electrică în biserică, unde ardea o lampă zi şi noapte. În cadrul bisericii în afară de turn şi reparaţiile exterioare şi interioare, sau schimbat ramele de la geamuri – cele din lemn cu fier. Tot în anul 1932 s-au construit şi anexele casei parohiale (bucătăria de vară şi grajdul în 1932), şura în anul 1880, coşarul pentru porumb şi coteţele pentru porci în 1920. O altă reparaţie s-a făcut în anul 1957 când s-a renovat în parte acoperişul. În anul 1958 se fac din nou mici reparaţii şi se zugrăveşte, resfinţindu-se de arhiereul vicar al Arhiepiscopiei Sibiu, Teodor Scorobeţ. În anul 1968 se anexează jgheaburile de la straşina bisericii; în 1969 se introduce instalaţia electrică sub tencuială, iar în 1970 se zugrăveşte din nou, făcându-se şi mici reparaţii de întreţinere. Ulterior s-au mai făcut mici reparaţii urmând ca în cursul anului 1982 să i se facă o reparaţie capitală, atât în exterior cât şi în interior, lucrări pentru care s-au întocmit documentaţia necesară şi efectuat lucrările în timpul păstoririi preotului Dumitru Şchiopu.

În 2003 biserica va fi pictată cu mari eforturi de pr. paroh Liviu Bărbat iar din anul 2006, odată cu venirea pr. Catalin Crişan, biserica, casa şi curţile parohiale vor fi restaurate capital.

Pictura

Biserica din Hamba ― de categoria a III-a ― nu a mai fost pictată, ea având de-a lungul timpului doar o zugrăveală simplă la care se adăugau câteva icoane de valoare şi alte obiecte de patrimoniu care s-au predat în anul 1981 şi 1982 Muzeului Arhiepiscopiei Sibiu. De aceea enoriaşii în frunte cu preotul paroh Bărbat Liviu, epitropii Niţu Moise şi Opriş Ion, întregul Consiliu Parohial, au luat hotărârea de a face demersurile necesare în vederea împodobirii acesteia cu o pictură rezistentă veacurilor, din contribuţia benevolă a parohienilor şi a eventualilor sponsori. Astfel, în 2003 s-a realizat pictura de către pictorul Dumitru Beşleagă (pe atunci de categoria a III-a). Suprafaţa pictată este de cca. 405 mp. Pictura a fost executată în tehnica „frescă”, stilul bizantin şi a fost sfinţită de episcopul vicar Visarion Răşinăreanul în 2004 precum reiese din pisania aflată în pridvor deasupra uşii de la intrarea în pronaosul bisericii: „Pisanie. Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului, cu săvârşirea Sfântului Duh, ziditu-sa acest sfânt locaş la anul 1839, ctitor fiind Antonie, sub vrednicul preot Nicolae Olariu, hramul bisericii fiind Sfântul Ierarh Nicolae. La anul 1931 s-a zidit noul turn pe vremea preotului Moise Sârbu. La anul 2002, sub vrednicul preot Bărbat Liviu s-a pictat biserica de către iconograful Beşleagă Dorel prin cheltuiala enoriaşilor de aici şi din alte părţi. În vremea Î.P.S Mitropolit Antonie s-a resfinţit locaşul de către P.S. Visarion Răşinăreanul, ziua 24, luna aprilie, anul 2004”.

Obiecte vechi de cult. Manuscrise şi cărţi vechi

Aşa cum am spus, câteva icoane de valoare şi alte obiecte de patrimoniu s-au predat Muzeului Arhiepiscopiei Sibiu în anul 1981 şi 1982. Icoanele cele mai valoroase sunt cele din anii 1839, 1840, pictate de Ioan Zograv din Boiţa şi Iosef Ştoh din Sibiu, pictură în ulei pe lemn în stil bizantin. Printre icoanele cu valoare artistică avute de biserică, arhivele amintesc următoarele: 1. Iisus Hristos Arhiereu, cu carte, şezând pe tron, înconjurat de 12 medalioane, înfăţişând pe cei 12 Apostoli, confecţionată din lemn, pictată în sec. al XVIII-lea; 2. [Probabil, dacă aceste prime două icoane au fost icoanele împărăteşti aşezate pe catapeteasmă] Maica Domnului înconjurată de 12 medalioane, înfăţişând pe cei 12 Prooroci, confecţionată din lemn, pictată în sec. al XVIII-lea; 3. Uşile împărăteşti cu sculptură şi pictură din 1839; 4. Icoana hramului, cu Sfântul Nicolae, dimensiuni 78/58, pictată de Ioan Zografu din Boiţa la 1840; 5. Icoana Maicii Domnului, pictură pe lemn 82/60, din anul 1839; 6. Icoana Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, dimensiuni 76/56, din anul 1840.

Biserica a mai posedat şi câteva cărţi de cult vechi, cu litere chirilice, tipărite între anii 1743–1817, şi anume: Penticostarion, legătură din lemn şi piele (1743); Octoih, legătură din lemn şi piele (1763); Evanghelie (1812), Apostol (1814), Minei-Straşnic (1817).

În cadrul Oficiului parohial se mai află şi câteva obiecte muzeistice ca: 3 icoane pe sticlă, dintre care una înfăţişează pe Maica Domnului îndoliată, lângă crucea lui Iisus, cu expresie de neţărmurită durere (datând din sec. XVIII-XIX). Alte obiecte de valoare artistică şi istorică mai importante nu se află în biserică, afară de cele menţionate în inventarul parohiei.

Pomelnice şi alte înscrieri sau inscripții: nu e cazul.

Şirul preoţilor parohi

Cu toate că avem însemnări precise încă din anul 1803 despre viaţa parohiei, numele preotului nu apare.

1. Primul preot slujitor menţionat cu numele este Nicolae Olariu, din Sibiu, care după ce a păstorit 16 ani în Şura Mare (1804-1820) s-a certat cu păstoriţii de aici şi s-a mutat la Hamba. Sub păstorirea lui se construieşte actuala biserică (numele lui apărea înscris cu litere chirilice pe uşile împărăteşti ale bisericii din Hamba). Ortodox la început, el avea sa treacă cu majoritatea păstoriţilor la uniaţie. Se pare că ar fi slujit din 1820 până în 1859; 2. Pr. Anania Decei, un veritabil apostol al credincioşilor din Hamba (55 ani de preoție, om credincios). Se spune că ar fi făcut școala la Bistrița. Este preot în Hamba din 1859-1914. În vremea lui s-au clădit fostele școli confesionale; 3. Pr. Leonte Opriș între anii 1914-1918, om foarte harnic, a fost și învățător, apoi a ajuns profesor la liceul „Timotei Cipariu” din Dumbrăveni; 4. Pr. Ioan Ciortea între anii 1918-1922; 5. Pr. Victor Stoica din Veneția-Făgăraș, funcționează ca preot în Hamba între anii 1922-1925. În anul 1923 se propune un fond pentru zidirea turnului; 6. Pr. Pavel I. Simu 1926-1929. În anul 1926 în Hamba sunt mari frământări religioase. Mulți credincioși se reîntorc la Biserica Ortodoxă în frunte cu credinciosul Dionisie Dumitru. În sprijinul preotului e trimis reverendul dr. V. Macavei.; 7. În sprijinul ortodocșilor e trimis asesorul consistorial Trandafir Scorobeț, viitorul arhiereu vicar, care activează între anii 1926, 1927, 1928. Slujba se ținea în școală; 8. Pr. Dr. Ioan Cristea administrator 1929-1930, care a ajuns prefect de studii în colegiul „Pio dei romeni” din Roma; 9. Pr. Moise Sârbu din anul 1930-1935. În acest timp s-a renovat biserica, zidit turnul și casa parohială; 10. Pr. Mihail Barna este preot în Hamba între anii 1935-1955, apoi preot în Mihalț-Alba, satul natal; 11. Pr. Gheorghe Buruiană între 1955-1956, câteva luni; 12. Pr. Dănilă Luca în 1956, câteva luni; 13. Pr. Silvestru Popovici din 1956-1964; 14. Pr. Nicolae Bucur și 15. Pr. Vasile Cheșcu câteva luni în anul 1965; 16. Pr. Eugen Beleuță de la 1 august 1965-1974, 17. Pr. Ioan Popescu 1974–1976; 18. Pr. Dumitru Șchiopu între anii 1976-1991; 19. Pr. Liviu Bărbat între anii 1991-2006; 20. Pr. Dr. Cătălin Crișan numit la 1 septembrie 2006, instalat de Î.P.S. Laurenţiu Streza Mitropolitul Ardealului în acelaşi an de sărbătoarea „Sfântul Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir” iar din 2015 Pr. Paroh Remus Răzvan până în prezent (2019)

C. Cimitirul(ele): există un singur cimitir parohial.

D. Activităţi culturale şi filantropice în trecut

În vechime în comună funcţiona o şcoală primară de stat cu 2 învăţători şi una evanghelică (luterană) cu 3 învăţători. Şcolile se aflau în stare bună şi sunt curăţate, bine împrejmuite şi îngrijite şi prevăzute cu combustibil pentru iarnă.

E. Profilul actual al parohiei

Numărul de credincioşi: cca. 600 de suflete.

Activităţi pastoral-misionare , culturale, editoriale, filantropice, catehetice ş.a.

În prezent, în urma eforturilor susţinute demarate şi materializate de împreună lucrarea dintre preot-credincioşi, dar şi cu ajutorul oferit de autorităţile locale şi alţi binefăcători, din toamna anului 2006 până prezent (2015), în cadrul Parohiei Ortodoxe Hamba s-au derulat, pe urma înaintaşilor, complexe lucrări de renovare a bisericii (interior şi exterior) şi casei parohiale (interior şi exterior), a curţilor acestora, împrejmuirilor (gardurile) şi nu în ultimul rând o reîmprospătare a activităţii misionare în vederea primenirii vieţii duhovniceşti a credincioşilor. În urma demersului făcut de Biserica Greco-catolică Unită cu Roma din Hamba (reînfiinţată în anul 1994) care prin deschiderea unui proces derulat aprox. pe 3 ani de zile (2010–2012) a intenţionat câştigarea actualului locaş de cult al Bisericii Ortodoxe “Sfântul Nicolae” din Hamba, a casei parohiale şi a terenurilor aferente (plus cheltuielile de judecată), Biserica Ortodoxă Română “Sfântul Nicolae” din Hamba a primit rând pe rând câştig de cauză mai întâi la Tribunalul din Sibiu (după aprox. 15 înfăţişări), la Curtea de apel din Alba şi în cele din urmă — definitiv şi irevocabil — la Înalta Curte de Justiţie din Bucureşti după recursul făcut de partea adversă. Aici putem aminti revenirea la credinţa ortodoxă în perioada 2006–2012 a cca. 15 credincioşi care după Revoluţie au trecut la greco-catolicism.

Pe plan pastoral-misionar, pe lângă activităţile pastoral-misionare fireşti săvârşite în slujba mântuirii credincioşilor şi a întrajutorării familiilor şi persoanelor aflate la grea încercare amintim şi catehezele şi activităţile cultural-misionare pentru copii şi tineri (Hristos împărtăşit copiilor, Alege Şcoala, etc.); înfiinţarea la iniţiativa preotului şi cu binecuvântarea ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a unei reviste parohiale în format color (foaie pastoral–misionară) “Izvoarele ortodoxiei” care se împarte în mod periodic credincioşilor gratuit la sfârşitul Sfintei Liturghii, şi, în anul 2014, a Centrului pastoral-misionar pentru tineri şi vârstnici „Sf. Ierarh Nicolae” cu sediul într-o clădire aferentă curţii casei parohiale.

Acum, în 2015, Parohia Ortodoxă Română Hamba numără cca. 200 familii, cea greco-catolică cca. 35 familii iar saşii sunt plecaţi.

Bibliografie

Registrul bibliotecii parohiale cu privire la istoricul parohiei, întocmit de Pr. Eugen Beleuță la data de 30 ianuarie 1971.

Preot Ioan Mihu, Şura Mare o comuna din preajma Sibiului, Casa de Presa şi Editura Tribuna, Sibiu, 2004.

Arhiva Parohiei şi a Mitropoliei Ardealului