Parohia Ortodoxa Turnisor II – Biserica cu hramurile “Sfintul Ilie” si “Sfantul Mina”

Pr. Negrea Gherorghe

Telefon

0751/429457

Adresa

Sibiu, str. Agricultorilor, nr. 25, jud. Sibiu

Email

A. Istoricul comunităţii parohiale

Numele parohiei

Turnișor (în dialectul săsesc Neppenderf, Nâpndref, Naepmdref, în germană Neppendorf, Steppendorf, Nebendorf, în maghiară Kistorony) este în prezent un frumos cartier al Municipiului Sibiu.

Prezentare generală a localităţii ― parohiei ― (geografic, istorico-demografic, arheologic, cultural, economic)

Istoria cartierul Turnișor / Neppendorf – Sibiu, începe cu vechiul sat săsesc ce datează din secolul al XIII-lea, bazele sale fiind puse de o colonie săsească de negustori și meșteșugari. Așezarea a fost întemeiată de sași și este atestată documentar din anul 1336. După 1734 aici s-au stabilit și landleri. După cel de-al doilea război mondial, satul Turnișor a fost înglobat în orașul Sibiu, ca un cartier mărginaș al acestuia. În anii '80 ai secolului al XX-lea, autoritățile comuniste au demolat o mare parte a caselor săsești aflate de-a lungul străzii Alba Iulia, până la intersecția cu străzile Calea Turnișorului și Eduard Albert Bieltz, construind în locul lor blocuri din materiale prefabricate, iar restul este istorie.

B. Istoricul bisericii parohiale

Istoria zidirii ei

După Revoluţia din 1989, migraţia etnicilor germani a însemnat şi popularea acestui cartier, cu familii de români. În 1991, cartierul Turnişor a fost împărţit în două parohii, iar o vreme cei doi preoţi parohi au slujit în vechea biserică, situată în zona caselor din cartier. Cu timpul, s-a căutat un loc pentru zidirea unei noi biserici, mai încăpătoare şi mai aproape de blocurile construite şi locuite de familiile de români. Pentru că blocurile au fost amplasate departe de zona unde exista vechea biserică ortodoxă din Turnişor, credincioşii din partea nouă a cartierului erau nevoiţi să parcurgă o distanţă destul de mare pentru a participa la slujbele religioase oficiate în lăcaşul de cult menţionat. Iată de ce zidirea unei biserici în această parte a Turnişorului a fost o necesitate şi o dorinţă mare a comunităţii.

În acele vremuri era foarte greu de găsit un loc pentru o nouă biserică. S-a mers pe la blocuri, pentru a se cere un spaţiu unde să fie amenajată la început o capelă. Pentru că nu s-a găsit nici un spaţiu, Nicolae Lupu, a oferit una dintre cele patru camere ale casei pentru amenajarea unei capele. Mulţi oameni s-au gândit că este absurd ca o familie cu 10 copii, care locuia într-o casă cu patru camere, să ofere un spaţiu pentru o capelă. Dar voinţa şi dorinţa, enoriașilor Nicolae şi Dorina Lupu au fost mari şi Dumnezeu a binecuvântat acest spaţiu din casa, devenind prima capelă a parohiei. Această capelă se păstrează până astăzi.

Timp de trei ani, capela din casa familiei Lupu a fost lăcaşul de cult al parohiei Turnişor II. În acest spaţiu restrâns oferit de familia cu 10 copii, credincioşii participau la slujbele religioase, într-o atmosferă duhovnicească deosebită. Capela „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a adunat în jurul ei comunitatea de credincioşi, iar lăcaşul de cult a rămas până în zilele noastre un simbol al comunităţii.

Cu timpul, capela din casa familiei Lupu a devenit neîncăpătoare pentru comunitatea din Turnişor. Rânduiala cerească a făcut ca pe un teren unde trebuia să se construiască trei-patru blocuri, s-a aşezat piatra de temelie pentru actuala biserică a parohiei. Slujba religioasă a fost oficiată de Mitropolitul Antonie Plămădeală, pe 3 aprilie 1994. Pe locul acesta, s-a construit iniţial un altar de vară, iar prin extinderea acestuia, s-a realizat un paraclis de lemn.

Biserica parohială

Până în 2012, slujbele religioase au fost oficiate în acest paraclis de lemn, timp în care s-a zidit biserica mare, de cărămidă. Lucrările de zidire au început în 2000, prin grija părintelui paroh Nicolae Comănici şi au însemnat ani de trudă din partea credincioşilor. În Sâmbăta Mare din 2012, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a binecuvântat lucrările de zidire la biserica nouă. Prima Sfântă Liturghie oficiată în biserica mare a fost în Noaptea de Înviere. În acelaşi an, pe 23 decembrie, ierarhul a târnosit lăcaşul de cult, iar în prezent slujbele religioase se oficiază aici, la acest sfânt altar.

Primul preot paroh al Parohiei Turnișor II încă din anul 1991 este Pr. Comănici Nicolae Dumitru. Cu 1 Februarie 2012 este numit ca preot II Pr. Lupu Ioan. Iar la 1 Martie 2014 ia naștere Parohia Sibiu – Turnișor III prin rearondarea parohiei Sibiu – Turnișor II, preot paroh fiind Pr. Lupu Ioan, parohie având aceeași biserică de slujire cu Parohia Turnișor II.

Primul ctitor, epitrop și cântăreț de seamă este Lupu Nicolae cel care a dăruit o cameră pentru a se face capela parohiei, trecut la cele veșnice în ianuarie 2013.

Biserica din partea nouă a Turnişorului, pe lângă faptul că s-a născut din capela familiei Lupu şi, mai apoi, din paraclisul de lemn din curte, se deosebeşte de celelalte lăcaşuri de cult din Sibiu şi prin unul dintre hramuri. Biserica este singurul lăcaş de cult sibian închinat Sfântului Mina şi, din acest motiv, credincioşii sibieni vin adesea aici pentru a se ruga acestui mare sfânt ajutător şi mijlocitor pentru mântuirea oamenilor.

Programul liturgic intens şi ataşamentul credincioşilor faţă de biserica din comunitatea lor fac din această biserică o adevărată catedrală a cartierului.

Arhitectura (plan, dimensiuni, materiale de construcție

Biserica are forma tradițională de cruce greacă cu elementele componente vestibul, pronaos, naos și altar. Lungimea bisericii este de 29.5 m, lăţime de 14,5 m iar turla centrală o înălţime de 22,5 m. Biserica are o turlă centrală și două turle clopotniță. Fundaţiile sunt din beton iar planşeele din beton armat. Golurile uşilor şi a ferestrelor s-au prevăzut în ziduri de 45 cm şi zidurile interioare de 30 cm acestea fiind din cărămidă. Biserica este acoperită cu tablă.

Pictura: nu este executată încă.

Obiecte vechi de cult: nu este cazul.

Manuscrise şi cărţi vechi: nu este cazul.

Pomelnice şi alte înscrieri sau inscripții: nu este cazul.

Şirul preoţilor parohi

Parohia Sibiu –Turnișor:

1. Pr. Comănici Nicolae Dumitru (1991-2016)

2. Pr. Lupu Ioan Turnișor III (1 martie 2014-prezent) -.

Pr. Lupu Ioan (a fost preot II, 1 Februarie 2012-1 Martie 2014)

3. Pr. Negrea Gherorghe (2016- prezent Turnișor II)

C. Cimitirul: înhumările se fac în cimitirul municipal Sibiu.

D. Activităţi culturale şi filantropice în trecut: nu este cazul.

E. Profilul actual al parohiei

Numărul de credincioşi:

Parohia Sibiu –Turnișor II: 1137 familii.

Activităţi pastoral-misionare , culturale , editoriale , filantropice, catehetice ş.a.

În ceea ce priveşte activitatea pastoral misionară, cei doi preoţi parohi desfăşoară activităţi în care să aducă credincioşilor un spor duhovnicesc. Astfel pe lângă oficierea sfintelor slujbe în biserică pornind de la Sfânta Liturghie, Vecernii, Utrenii, Parastase, Botezuri, Cununii, Acatiste, se efectuează numeroase vizite pastorale atât cu prilejul Bobotezei cât şi cu alte prilejuri sau evenimente. Tot în cadrul activităţii pastoral misionare putem trece şi catehizarea mamelor, prin a le indemna să aducă copii mereu la Sfânta Liturghie pentru a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, astfel încât în fiecare Duminică se împărtăşesc aproximativ 50-60 de copii pe lângă cei adulţi.

În Sfintele Posturi se intensifică programul de rugăciune, săvârşind-se Taina Sfântului Maslu atât în biserică cât şi pe la casele credincioşilor.

Tinerii parohiilor constituiţi într-un grup coral încântă cu vocile lor atât în cursul anului cât şi În Postul Crăciunului când se organizează an de an concert de colinde tradiţionale bizantine.

În ceea ce priveşte activitatea social filantropică, pe lângă vizitele bolnavilor din parohie pentru spovedirea, împărtăşirea şi alinarea suferinţelor lor, se acordă ajutoare financiare şi alimente credincioşilor aflaţi în mari nevoi; astfel cu ocazia Sărbătorii Sfântului Nicolae, a Naşterii Domnului, a Învierii Domnului, de ziua copilului, copii celor două parohii primesc în dar pungi cu dulciuri. De asemenea aproape în fiecare Duminică, fiecare copil după ce se împărtăşeşte primeşte ceva dulce. Suntem mereu aproape, de cei din alte eparhii, aflaţi în suferinţă, prin colectele ce se organizează ori de câte ori e nevoie.

Bibliografie

Ştefan Mărculeţ, Biserica născută dintr-o casă cu 10 copii, în Ziarul Lumina, 20 aug. 2013, p. 5.