Parohia Sibiu Inferior VII – Biserica cu hramul „Sf. Ap. si Ev. Luca”

Pr. Rusu Nicolae

Telefon

0784 / 994.312

Adresa

Str. General Grigorie Bălan, nr. 36

Email

A. Istoricul comunităţii parohiale

B. Istoricul bisericii parohiale

Istoria comunității ortodoxe românești din Suburbiul Inferior al Sibiului se pierde în timp, fiind implicit legată de începuturile Ortodoxiei românești din urbea de pe malul Cibinului. Prima mențiune despre o biserică românească în Sibiu datează de pe la anul 1631, situată în afara zidurilor cetății, dar nu se cunoaște locul exact. După anul 1700 aceasta a devenit biserică unită, românii ortodocși fiind nevoiți să-și celebreze cultul în case particulare, deoarece autoritățile transilvane au refuzat sa recunoască existența legală a Bisericii Ortodoxe. Abia în anul 1761 cultul ortodox a fost recunoscut legal, românilor ortodocși li s-a permis să aibe din nou episcopii lor, dar de origine sârbă și cu domiciliul exclusiv în satul Rășinari de lângă Sibiu.

Din 31 martie 1762 datează o altă mențiune a vieții religioase a românilor ortodocși din Suburbiul Inferior al Sibiului, și anume este vorba de o plângere adresată magistratului sibian, că locașul lor de rugăciune este prea mic, neîncăpător. De aceea la 31 august 1762 a intervenit între magistratul Georg Fronius și comunitatea românilor ortodocși a învoială, care prevedea dreptul de folosință a unei camere, precum și a unei capele cu o lungime de numai 17 pași. Nu știm exact unde a fost locul ei, știm doar că se afla la 175 de pași de biserica unită, cu care avea un cimitir comun. Dorința de a avea totuși o biserică proprie și corespunzătoare necesităților, îi determină pe românii ortodocși să înceapă procurarea de cărămizi pentru construirea ei, încă din anul 1766.

Comunitatea românească s-a aflat în partea inferioară a orașului, dincolo de Cibin, numită de administrația locală Suburbiul Inferior, de unde derivă până astăzi numele parohiilor din această zonă. Acest cartier se mai numea și Maierii Sibiului, întrucât era locuit preponderent de argații (arendașii) români pe propritățile sașilor, denumiți în germană ca „Mejer”, cuvânt derivat la rîndul lui din latinescul „major”. Numărul locuitorilor de aici, al măierenilor, nu era mic pentru vremea aceea, de exemplu într-un recensământ din anii 1721-1722 se arată că aici se aflau 211 familii, majoritatea români. Ulterior acest cartier se va numi Terezian, nume păstrat până astăzi, întrucât în anul 1767 împărăteasa Maria Teresia va înființa aici un orfelinat catolic. În fața orfelinatului s-a adăugat în anul 1909 un bust al împărătesei Maria Teresia, care dăinuie până acum.

O schimbare importantă pentru istoria bisericească a românilor ortodocși a venit în anul 1781, prin Edictul de Toleranță al împăratului Iosif al II-lea, care a desființat dreptul de proprietate exclusiv al sașilor din Pământul Crăiesc și a permis și altor națiuni, inclusiv românilor, să cumpere proprietăți și să-și construiască biserici, cu condiția ca să existe peste 100 de familii. Astfel, în anul următor, s-a primit aprobarea pentru construcția a trei biserici românești: una în cartierul Maierii Sibiului, alta în cartierul Iosefin ca biserică patronală a negustorilor macedo-români (finalizată în anul 1789, dărâmată la un cutremur din 1802, refăcutădin temelii în același an, supranumită și biserica „din Groapă”) și alta tot în Suburbiul Inferior, dar pentru românii greco-catolici (finalizată în anul 1788, supranumită și biserica „dintre Brazi”).

Dintre toate acestea Biserica din Maierii Sibiului dobândește un caracter aparte întrucât intră în atenția episcopilor sârbi, care-și donează averea proprie pentru construcția celei mai mari biserici românești din Sibiu. Începutul îl face episcopul Ghedeon Nichitici, care își dorea să aibe o reședință neoficială în Sibiu, pentru că oficial era forțat să locuiască în satul Rășinari. Din păcate, în anul 1788 se mută la Domnul, dar dorința lui este continuată de episcopul următor Gherasim Adamovici, tot de origine sârbă. Acesta sfințește biserica temeinic construită, în anul 1791, cu hramul „Sf. Ap. și Ev. Luca”. Era cea mai încăpătoare biserică ortodoxă din Sibiu, aici se săvârșeau hirotoniile de preoți și aveau loc evenimentele mai importante, devenind practic catedrală episcopală neoficială. De aceea, în anul 1793, când episcopul Gherasim se mută la Domnul, potrivit dorinței lui, este îngropat în fața ușilor împărătești, biserica devenind astfel și criptă episcopală.

Episcopii care au urmat au continuat să țină mereu vie dorința românilor de a intra în cetatea Sibiului, de aceea atenția lor s-a îndreptat ulterior spre biserica „din Groapă” (mai ales după moartea ctitorului ei), care era mai aproape de centrul Sibiului, chiar dacă biserica și comunitatea era mai mică. Aici fiind o comunitate și de elită, cu origini macedo-române, a fost firesc mai apropiată și de sufletul mitropolitului Andrei Șaguna, de aceea biserica „din Groapă” a devenit cea de-a doua catedrală neoficială a românilor ortodocși din Sibiu. Cea de-a treia catedrală, de data aceasta oficială până astăzi, avea să se construiască abia între anii 1903-1906, prin strădaniile mitropolitului Ioan Mețianu, chiar în centrul orașului.

Așa se explică de ce biserica din Maierii Sibiului intră, pe la mijlocul secolului XIX, într-un con de umbră, ca simplă biserică parohială, trecându-se cu vederea că începuturile episcopiei și mitropoliei Ardealului sunt legate de această biserică.

Cu toate acestea, strădaniile măierenilor de o lucra pentru iluminarea poporului nu încetează. Pe la mijlocul sec. al XIX-lea, preoții și credincioșii de aici au înființat o școală românească pentru copiii români, într-un spațiu modest alăturat bisericii. In anul 1901 clădirea școlii este total reînnoită și sfințită de către mitropolitul Ioan Mețianu, așa cum reiese din pisania ce se află și acum deasupra intrării principale. In perioada comunistă, în clădirea confiscată a școlii a funcționat o grădiniță, iar după 1990 a fost retrocedată bisericii și transformată în casă parohială.

Împrejurul bisericii s-au mai construit o casă parohială, în anul 1878, și o casă cantorială, în anul 1940. Ambele servesc astăzi ca și case parohiale pentru preoții slujitori ai credincioșilor din cartierul Terezian.

Arhitectura bisericii este una simplă, dar care se distinge prin faptul că oferea spațiul cel mai generos din acea vreme. Construcția a fost ușor mai lentă comparativ cu celelalte două biserici românești, dar temeinică, pentru că la cutremurul din 1802, care distruge iremediabil biserica din Groapă, biserica măierenilor nu are nicio pagubă majoră. Ea respectă împărțirea specifică bisericilor ortodoxe, în pronaos, naos și altar. Pronaosul este despărțit de naos prin cafas, al cărui perete este, în același timp, și un contrafort pentru tavan. Cafasul este susținut de patru coloane, încadrate în trei arcade. De asemenea și peretele care desparte naosul de altar este din cărămidă cu arcadă, pe care s-a aplicat inițial un iconostas simplu de lemn, apoi un iconostas de ipsos ce imită perfect sculptura în lemn. In fața pronaosului se află turnul bisericii, în care se urcă prin ușa din partea vestică a bisericii. Printr-o ușă laterală a turnului se intră în pronaos. Ușa principală de acces în biserică se află în latura de sud a naosului, în fața căreia se află un mic pridvor, care a fost ușor mărit și pictat prin anii `70. După anul 1990 s-a perforat în zid și o ușă de acces direct în altar.

O caracteristică unicat a acestei biserici este fântâna oarbă care s-a construit odată cu biserica. Rostul acestei fântâni oarbe a fost ca în ea să se arunce apa sfinţită de la Botez, pentru ca apa să nu se arunce la întâmplare, ci într-un loc curat, special amenajat. Este evident că fântâna s-a construit odată cu zidurile bisericii, în colţul de sud-est al bisericii, întrucât are şi o nişă în partea ei superioară, care nu se putea realiza ulterior. Fântâna oarbă din biserica sibiană a fost folosită până prin anii ’80, când datorită depunerilor de-a lungul timpului, s-a înfundat, pictura din nişa superioară s-a degradat, iar locul a fost complet ignorat. În anul 2010 fântâna a fost desfundată, iar nişa a fost repictată cu scena dialogului Mântuitorului cu femeia samarineancă, la fântâna lui Iacob, scena cea mai potrivită contextului. În depunerile din fântână s-au descoperit cioburile unui vas şi ale unui capac (acum restaurate) din sec. XVIII, care poartă pecetea breslei olarilor, o monedă austriacă din anul 1861 şi o medalie comemorativă austriacă din anul 1890. Probabil că vasul a fost folosit la turnarea apei sfinţite din cristelniţă, în fântână, iar moneda şi medalia au fost aruncate în cristelniţă, înainte de Botez.

Pictura originală a bisericii are o valoare inestimabilă. Nu știm cât s-a pictat inițial din biserică, dar intervențiile ulterioare au fost distrugătoare. Abia în anul 1972, pictorul Arutin Avachian, avîndu-l ca ucenic pe pictorul Grigorie Popescu-Muscel, a reușit să scoată de sub un strat gros de tencuială, o parte din pictura originală, de mare realizare artistică, păstrată pe cafas. Fresca se împarte în două registre, iar în mijloc se află pisania originală din piatră a bisericii. În registrul superior este redată săptămâna Patimilor Domnului, cu următoarele scene, de la stânga la dreapta: 1. Spălarea picioarelor, 2. Rugăciunea în grădina Ghetsimani, 3. Sărutul lui Iuda, 4. Iisus în faţa lui Anna, 5. Iisus în faţa lui Caiafa, 6. Iisus în faţa lui Pilat, 7. Biciuirea lui Iisus, 8. Iisus şi Irod şi 9. Răstignirea.

Registrul inferior apare ca o continuare a registrului superior, cu următoarele scene, de data aceasta invers, de la dreapta la stânga: 1. Femeile mironosiţe la mormântul gol, 2. Arătarea lui Iisus femeilor mironosiţe, 3. Apostolii Petru şi Ioan la mormânt, 4. Arătarea lui Iisus lui Luca şi Cleopa, 5. Arătarea lui Iisus pescarilor din Galileia. Specific acestei fresce este redarea soldaţilor care îl lovesc pe Iisus în costumele soldaţilor austro-ungari şi turci, ca o formă de rezistenţă faţă de cei care îi asupreau pe români. Maniera acestei picturi este una specifică epocii de sec. XVIII, înrudită clar cu pictura murală muntenească. Autorul sau autorii nu se cunosc. La mijlocul cafasului se află pisania din piatră, din anul 1791.

Lucrări ulterioare de pictură s-au făcut de pictorul Dumitru Kabadaev, în anul 1923, asupra iconostasului, după care a urmat sfințirea săvârșită de mitropolitul Nicolae Bălan. Alte intervenții s-au făcut în anul 1938, când se elimină scara de acces din pronaos în cafas și se completează cu picturi noi de pictorul Ioan Stanciu din Sibiu. Urmează resfințirea din 1938 de episcopul vicar Vasile Stan.

O totală repictare a bisericii, fără partea originală de pe cafas, are loc între anii 1965-1970, de către pictorul Nicolae Stoica. Din 1972 se aplică pe zidul care separă altarul de naos, un iconostas de ipsos, care este pictat de Nicolae Căzilă din Sibiu. Urmează o nouă resfințire, în anul 1991, de către mitropolitul Antonie Plămădeală, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la zidirea bisericii.

Din anul 2007 au avut loc o serie de mari renovări ale bisericii și ale obiectelor ei: s-au restauat crucea și moleniile originale de pe iconostas, ușile împărătești originale ale bisericii și două sfeșnice mari, piese de sculptură de mare valoare artistică, apoi s-au restaurat două icoane vechi ale parohiei, steagul tricolor cu care a mers episcopul Andrei Șaguna pe Câmpia Libertății de la Blaj, în anul 1848 (unul din cele mai vechi steaguri tricolore din țară), s-au drenat zidurile bisericii pentru eliminarea egrasiei, s-a reparat acoperișul bisericii, s-a rezugrăvit biserica la exterior, s-a repictat pridvorul bisericii și registrele superioare ale iconostasului de pictorul Dorel Beșleagă, s-a pavat curtea bisericii, s-au confecționat străni noi, s-a introdus încălzirea centrală și prin pardoseală a bisericii, s-a refăcut camera de prescuri și s-a construit o nouă magazie de materiale, și altele. Toate aceste lucrări s-au realizat sub coordonarea parohului pr.conf.dr. Irimie Marga, pentru ca valoarea istorică de patrimoniu a bisericii să nu fie alterată, ci să fie scoasă corespunzător în evidență.

Obiecte vechi de cult

Patrimoniul bisericii din Maierii Sibiului a fost unul bogat, lucru firesc pentru o biserică cu o asemenea vechime și importanță, dar multe obiecte de cult s-au pierdut și s-au degradat iremediabil (de exemplu, biserica nu mai deține nici un veșmânt liturgic, de la începuturile ei).

Între obiectele de cult deosebite se numără chivotul original cu două sfeșnice mici, două sfeșnice mari în fața iconostasului, o colecție de icoane prăznicar pe tablă, un crucifix argintat și un proschinatar, toate de la începutul sec. al XIX-lea. Proschinatarul recent restaurat are o icoană argintată cu Maica Domnului din anul 1945.

Manuscrise şi cărţi vechi

Din păcate o parte importantă din arhiva bisericii a ars într-un incendiu pe la mijlocul sec. al XIX-lea. O altă parte, cu protocoalele cele mai vechi se păstrează la Arhivele Statului în Sibiu. Actualmente biserica mai deține cărți importante de secol XIX, tiparite la Sibiu și Râmnic, atât cu litere cirilice, câtși cu litere latine, precum și câteva registre, protocoale și procese-verbale.

În primăvara anului 2010, în spatele unei icoane vechi din prima jumătate a sec. al XIX-lea, acum restaurată, s-a descoperit un fragment de manuscris românesc, cu scriere cirilică, din aceeaşi perioadă, sau poate chiar mai vechi. Acest fragment de manuscris se compune din două foi şi jumătate, paginate de la p. 262, la p. 267, parte dintr-o carte de spiritualitate ortodoxă, încă neidentificată (Sf. Isac Sirul?). Textul, cu toate că este numai un fragment,arată ce preocupări spirituale aveau măierenii sibieni de altădată, este de o frumuseţe duhovnicească deosebită și se aseamănă cu începutul imnului naţional al României: „Deşteaptă-te, deşteaptă-te, o, omule şi te trezeaşte! Deşteaptă-te şi cazi către Domnul Dumnezeu Cel ce te-au făcut pre tine. Rădică-ţi simţirile tale şi aprinde făclia inimii tale, ca nu cândva să se strice întru tine şi să te lase întru întunericul nesimţirii”.

Pomelnice şi alte înscrieri sau inscripţii

Pisania originală din piatră se află pe mijlocul cafasului, și are inscripționat pe ea, cu litere cirilice, următorul text: „În zilele preaputearnicului împăratului Leopold al doilea, împăratului românilor, craiului Ungarii și Bohemii și mare prințipului Ardealului și altele: Bisearica aceasta în Maerile Sibiiului, a hramului sfăntului apostolului Luca, s-au zidit din temei din masa și din banii întru fericire răposatului domnului Ghedeon Nichitici episcopului neunit ce au fost în Ardeal, cu silința domnului Gherasim Adamovici episcopului neunit în Ardeal: la anul 1791”.

O altă inscripție importantă este pisania din piatră de deasupra ușii principale a fostei școli românești. Textul este scris cu litere latine și conține următorul text: „Edificatu-s’a acésta şcólă din fondurile şi contribuirea credincioşilor parochieni în dilele Imperatului Rege Francisc Josif I. Fiind Metropolit Joan Meţianu Protopop Joan Papiu – Paroch Constantin Dimian Preşedintele Comitetului Josif Joandrea. Lazar Prasca Nicolae Avrigean Joan P. Moldovan Nicolae Roşca Lazar Buzduchină Nicolae Simtion B. Petru Veştemean Lazar Stanciu iun. Vasile Chirra Imbăruş Lazar Beşta. George Avrigeanu Nicolae Vintilă Nicolae Părău Membrii Comitetului Epitropii Bisericei Joan Joandrea Nicolae Simtion, Petru Beşta. Zidită la anul 1901 în 30. Julie”.

In urma restaurării chivotului original de pe Sf. Masă, în interiorul lui s-a descoperit, în anul 2010, următoarea inscripție, care menționează sculptorul iconostasului original și data încheierii realizării lui: „Ioan Novakovici. Piltaor Maistor. Toda 1805, fevr. 20” (cuvântul „Piltaor” este derivat popular de la germ. „Bildhauer”, adică „sculptor”; „Toda” înseamnă „anul”).

Biserica din Maierii Sibiului a mai deținut și un pomelnic cu toți eroii măiereni sibieni căzuți în primul război mondial, pomelnic menționat în mai multe inventare și procese-verbale, dar care în perioada comunistă, din nefericire, s-a pierdut.

Şirul preoţilor parohi

În privința preoților slujitori ai acestei biserici, șirul acestora a fost următorul:

1. Pr. Ilie POPOVICI (1791-1830)

2. Pr. Nicolae ATANASIE (1796-1827)

3. Pr. Daniil MARCU (?)

4. Pr. Bucur BOBEŞ (?)

5. Pr. Petru BĂDILĂ (1830 – 1873)

6. Pr. Simion POPOVICI (?)

7. Pr. Gheorghe BOBEŞ (1873 – 1900)

8. Pr. Constantin DIMIAN (1900 – 1903)

9. Pr. Iosif ENESCU (1903 – 1907)

10. Pr. Ioan MUREŞAN (1907 – 1912)

11. Pr. Romul BUCŞA (1913 – 1937)

12. Pr. Dr. Ioan CHIOARU (1937 – 1988)

13. Pr. Nicolae PETRI (1946 – 1976)

14. Pr. Drd. Teodor BURCUŞ (1976 – 2010)

15. Pr. Romulus BAR (1976 – 1995)

16. Pr. Drd. Victor BUNEA (1977 – 2004)

17. Pr. Drd. Liviu-Claudiu MOISIU (1988 – 2005)

18. Pr. Drd. Marian RĂDULEŢ (1997 – 2005)

19. Pr. Drd. Ioan-Eugen BUTA (2001 – 2010)

20. Pr. Drd. Marcel-Gheorghe GREAVU (2005 – 2007).

Actualii preoţi parohi (în anul 2015) sunt:

1. Pr. Conf. univ. Dr. Irimie MARGA (din 2007), parohia Sibiu Inferior I

2. Pr. Ioan-Ersiliu POP (din 2005), parohia Sibiu Inferior V

3. Pr. Dr. Nicolae RUSU (din 2012), parohia Sibiu Inferior VII.

Inițial la biserica din Maierii Sibiului (Terezian) era arondată o singură parohie, cea din Suburbiul Inferior. În anul1946 s-au reorganizat credincioșii în două parohii, Inferior I și II. În anul 1976 s-a adăugat și parohia Inferior III. După anul 1990, întrucât cartierele Terezian și Țiglari s-au mărit foarte mult, s-au format noi parohii, numite toate Inferior, până la numărul de VII, începându-se totodată construcția a încă trei noi biserici în zonă, și anume: în Țiglari, la lacul lui Binder (Inferior III), la Gara Mică (Inferior II și VI) și pe str. Înfrățirii (Inferior IV). La biserica măierenilor au rămas arondate parohiile Inferior I, V și VII.

C. Cimitirul

Biserica din Maierii Sibiului a deținut, împreună cu Biserica unită „dintre Brazi”, un cimitir comun, situat pe str. Înfrățirii, în imediata apropiere. Comuniștii au confiscat acest cimitir și l-au transformat în parc (!). După anul 1989 fostul cimitir a fost retrocedat parohiilor ortodoxe Inferior I-V și, o parte, parohiei greco-catolice. Actualmente pe acest loc se zidește biserica Parohiei Inferior IV.

D. Activităţi culturale şi filantropice în trecut

Activitatea cultural-filantropică a Bisericii din Maierii Sibiului s-a concentrat, în principal, asupra școlii ortodoxe românești, refăcută și sfințită în anul 1901, după cum reiese și din pisania redată mai sus. În locașul școlii, în anul 1919, învățătorul Ioan Dopp a înființat o cantină școlară, mai ales pentru cei nevoiași, care a durat până la începerea celui de-al doilea război mondial.

Tot în locașul școlii a funcționat și o Societate a femeilor din str. Lungă, cu scop social-caritabil, înființată de pr. Ioan Chioaru, care s-a destrămat în perioada comunistă.

După primul război mondial, pe lângă biserică s-a înființat o societate pentru ajutor în caz de deces denumită Frăția, care a durat până în anul 1968, când sub presiunea autorităților a fost laicizată și ruptă de biserică.

În anul 1937 s-a înființat Corul bisericii din str. Lungă, prin strădaniile tânărului viitor mare compozitor Prof. Gheorghe Șoima, de la Academia Andreiană din Sibiu, continuate de ucenicul său, Prof. Ioan Popescu, profesor la aceeași Academie, devenită Institut Teologic de grad Universitar. Corul a fost desființat în mod abuziv de comuniști, în anul 1948. Abia în anul 2011, prin strădaniile Pr. Irimie Marga și a Prof. Marieta Caraiman, corul bisericii a fost reînființat și funcționează până astăzi.

E. Profilul actual al parohiei

Astăzi, cele trei parohii Sibiu Inferior I, V și VII, arondate la biserica din str. Lungă, cuprind în jur de 1500 de familii, care locuiesc în principal în jurul bisericii. Preoții și credincioșii de aici desfășoară numeroase activități pastoral-misionare, culturale și sociale. Biserica din Maierii Sibiului este și un punct de atracție turistică, trecută în rândul monumentelor istorice reprezentative ale Sibiului, având codul LMI SB-II-m-12088.

Toată această istorie, strădaniile ctitorilor și slujitorilor ei în propovăduirea credinței ortodoxe și a dragostei sincere de neam și țară,valorile spirituale și materiale pe care le deține, definesc Biserica din Maierii Sibiului, ca cea mai veche biserică ortodoxă din Sibiu, criptă episcopală și prima catedrală neoficială a românilor ortodocși sibieni, monument istoric unic și inconfundabil în patrimoniul spiritual sibian.