Cele două parohii arondate Bisericii „Buna Vestire” din Sibiu-Gușterița organizează sâmbătă, 11 iulie, un bazar pentru strângere de fonduri în vederea finalizării unui proiect inedit, numit „Șura Culturală Gușterița”, care presupune transformarea unei vechi șuri a bisericii într-un centru educațional pentru copiii defavorizați din comunitate și nu numai. Participanții vor avea posibilitatea să vadă stadiul […]
Credincioșii Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Sibiu și-au cinstit ocrotitorul prin Sfânta Liturghie arhierească. Slujba religioasă din ziua de hram al locașului de cult a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, iar în soborul slujitor s-au aflat vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, protopopul de Sibiu, […]
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi preaiubiţilor credincioşi din Patriarhia Română, Har, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări! Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi fraţi şi surori în Domnul, Continuând tradiția începută în anul 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2019 ca […]
La sediul Protopopiatului Ortodox Român Sibiu, a avut loc joi 16 ianuarie, ședința administrativă lunară cu preoții din parohiile arondate. Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe teme, privind aspecte administrative și de organizare a parohiilor, precum și noile decizii luate în cadrul Consiliului Eparhial, din data de 14.01.2020. După rostirea rugăciunii, P.C. Părinte […]
La Biserica „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” din Sibiu a avut loc sâmbătă, 29 februarie, deschiderea atelierului social „Acul buclucaș”. Evenimentul a avut loc binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, participând părintele protopop de Sibiu, Ioan Coșa, preoții parohi ai bisericii, Ioan Oană, Teodor Răduleț și Adrian Răduleț, precum și numeroși credincioși. Evenimentul […]
Cu binecuvântarea IPS Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, părintele Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului, a participat alături de PC Pr. Protopop Ioan Coșa, Protopopul de Sibiu și Pr. Dr. Florin Pavel, preotul militar, la ceremonia militară de acordare a gradelor celei mai tinere generații de ofițeri ai Armatei României, absolvenți ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Balcescu”, Sibiu, promoția 2019.
Cu adâncă întristare creștinească, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului anunță trecerea la cele veșnice a distinsei credincioase, Viorica Streza, vrednica mamă a Înaltpreasfințitului nostru Părinte Mitropolit Laurențiu. Adormita întru Domnul s-a născut la 24 octombrie 1929 în localitatea Sâmbătă de Sus, jud. Brașov, în familia bunilor credincioși Filimon și Ileana Dobrea. Din viața părinților și […]
În Parohia Hamba, judeţul Sibiu, au avut loc duminică, 22 decembrie, manifestări organizate în cadrul programului de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, la inițiativa parohului de la Hamba, Remus Răsvan. Lângă Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din sat a fost inaugurat Muzeul Parohial Hamba, ce reunește artefacte, mărturii ale spiritului creator, credincios și jertfelnic al oamenilor […]
În fiecare an, pe 10 august, când îl prăznuim pe Sfântul Mucenic și Arhidiacon Laurențiu, Arhiepiscopia Sibiului și întreaga Mitropoliei a Ardealului se află în sărbătoare. Arhipăstorul preoților și credincioșilor din eparhia transilvăneană, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu, își cinstește în această zi sfântul ocrotitor, iar rugăciunile înălțate către cer în cadrul slujbelor religioase oficiate la […]