Casă de tip familial pentru copiii instituționalizați, construită cu sprijinul Arhiepiscopiei Sibiului

Miercuri 20.10.2021, s-a făcut recepția lucrărilor la Casa de tip Familial, construită în orașul Sibiu pentru copiii instituționalizați, pe terenul pus la dispoziție de Protopopiatul Ortodox Român Sibiu din str. Măgheranului nr. 37.

Arhiepiscopia Sibiului, prin Protopopiatul Sibiu, Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu și Fundația Hope and Homes for Children (HHC) România, susțin construirea unor case de tip familial pentru copiii instituționalizați. Lucrările de construcție la prima casă de acest fel din Sibiu, au început în primăvara anului 2020 și au fost finalizate în toamna anului 2021.

Comisia de recepție a fost formată din reprezentanții tuturor instituțiilor implicate în acest proiect: pr. Adrian Roman, consilier social al Arhiepiscopiei Sibiu, pr. Ioan Coșa, protopop al Protopopiatului Sibiu, ing. Mihai Pop, ing. Teodor Ciceo și Mircea Tașcu din partea Fundația Hope and Homes for Children România, Carmen Lazăr din partea Primăriei Sibiu și ing. Adrian Canciu, de la DGASPC Sibiu.

În casa de tip familial care s-a construit în pe strada Măgheranului din Sibiu, vor locui 12 copii. Casa este construită pe 2 nivele:  la etaj,  pe o suprafață de 142 mp, sunt  4 dormitoare, 2 băi și  o debara, iar la parter, pe o suprafață de 153 mp, sunt amenajate camera de zi, bucătăria, locul de servit masa, baie, vestiar personal, spațiu tehnic și terasa.

Parteneriatul dintre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu Arhiepiscopia Sibiului, prin Protopopiatul Sibiu și Fundația Hope and Homes for Children (HHC) România, prevede într-un proiect construirea a două case de tip familial în Sibiu, apoi încă două case de acest fel în localitatea Cristian, județul Sibiu, pentru copiii aflați acum în Centrul de Plasament din Orlat.