A. Istoricul comunitǎţii parohiale
Biserica, cunoscută în urbia sibiană şi sub numele de „Biserica dintre Brazi”, se află pe Strada Reconstrucţiei, nr. 17. Atribuirea acestui nume se datoreazǎ faptului cǎ biserica este încadratǎ din trei părţi de brazi, dar s-a dorit în acelaşi timp sǎ se facǎ diferenţă de biserica aflatǎîn apropiere, anume biserica „măierenilor”, situatǎ pe Strada Lungǎ, cunoscutǎ un timp sub denumirea de Strada 11 Iunie. Pe lângǎ aceastǎ denumire mai poartǎ numele de „Biserica de la Cibin”, fiind prima bisericǎ din oraşul nostru care la data zidirii ei, situatǎ fiind în afara zidurilor cetǎţii, deci „extra muros”, era înzestratǎ cu turn.
Prezentare generalǎ a localitǎţii (geografic, istorico-demografic, arheologic, cultural, economic)
B. Istoricul bisericii parohiale Istoria zidirii ei
Iniţiativa obţinerii unui teren corespunzător pentru zidirea unei bisericii româneşti la marginea Sibiului aparţine în întregime episcopului martir Inochentie Micu. El este primul episcop „unit” care cere împăratului şi nobililor catolici din Ardeal să se respecte promisiunile făcute prin diplomele leopoldine de la 1699 şi 1701, adică să se dea şi românilor „uniţi” drepturile ce le aveau catolicii. Cu sprijinul iezuiţilor sibieni, episcopul Inochentie reuşeşte să determine pe moştenitoarea marelui proprietar Willhelm Krall să-i doneze un teren. Terenul, situat în afara Porţii Ocnei îl obţine la 3 aprilie 1734 din partea baronesei Ana de Hochberg. Din păcate, noul proprietar nu a putut să folosească terenul amintit pentru ridicarea unui locaş de cult, deoarece întâmpină o puternică opoziţie din partea conducerii săseşti a oraşului, care nu accepta ideea împroprietăririi unor români. Se reproşa celor din urmă că trăiesc în suburbii, doar ca pălmaşi pe moşiile nobililor. Problema zidirii unei biserici pe acest teren a fost reluată după 40 de ani de episcopul Grigorie Maior, care deşi a mai întâmpinat unele dificultăţi, izbuteşte, totuşi, la 21 martie 1776 să obţină recunoaşterea definitivă a proprietăţii terenului. Astfel că în 15 octombrie 1778 se pune piatra de temelie a noii biserici. Tot în acest an s-a comandat la meşterul Erdely Pal din Zlatna primul clopot al bisericii. Clopotul poartă următoarea inscripţie în limba latină: „Grig. Maior eppus. Fogor.hanc Cibini pro Valachispossuit Campanami ad maior D.C. ano 1778” (Grigorie Maior, episcopul Făgăraşului, a pus primul clopot în numele românilor de pe Cibin spre mai marea preamărire a lui Dumnezeu, anul 1778). El se află şi astăzi în turnul bisericii. Construcţia bisericii s-a finalizat în anul 1784, pe exterior, iar în interior abia în 1788 în timpul episcopatului lui Ioan Bob (1782-1830). În timpul păstoririi preotului Ciril Ţopa, care activează aici începând cu anul 1786, se vor finaliza stranele, iconostasul, prestolul, iar în 1795 biserica va fi zugrăvită fără executarea unui program iconografic.
O fotografie de proporțiile unui tablou, păstrată în arhiva parohiei, și expusă la expoziția etnografică și culturală a Asociațiunii Astra în 1905, apoi la Expoziția generală română din București (1906), în pavilionul românilor de peste hotare, certifică faptul că stranele laterale și candelabrele bisericii se păstrează cel puțin de atunci.
În anul 1993 a început un lung șir de procese prin care Biserica Unită a revendicat clădirile și terenurile ”Bisericii dintre brazi”. Comunitatea ortodoxă din jurul bisericii a fost reprezentată peste tot, cu asiduitate, de către preotul paroh Mihai Sămărghițan. În 1996, în urma hotărârii Tribunalului din Sibiu, s-a organizat un referendum local prin care credincioșii aferenți bisericii și-au exprimat dorința ca biserica întreținută de ei să rămână cultului ortodox. Lungul șir de procese s-a încheiat după 19 ani, prin hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3365/2012, prin care biserica avea să rămână în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Drept mulțumire pentru îndelungile eforturi depuse, după trecerea la cele veșnice a preotului Mihai Sămărghițan, comunitatea i-a ridicat părintelui paroh o impunătoare troiță de lemn în curtea bisericii.
Arhitectura (plan,dimensiuni,materiale de construcţie)
Stilul arhitectonic al bisericii este cel baroc, menit să impresioneze prin grandoarea şi bogăţia lui, îmbinat cu elemente rococo. Faţada impune prin cele patru coloane, balcon, ferestre, turnul central şi cele două turnuleţe. Această Biserică este o imitaţie la scară redusă a bisericii romano-catolice din Piaţa Mare. Cele două turnuleţe au importanţa lor, deoarece în turnul dinspre miazănoapte se află o încăpere în care s-a păstrat arhiva parohiei, iar în cel dinspre miazăzi se asigură prin intermediul unei scări în spirală accesul la tribuna din interiorul bisericii şi clopotniţă. În exterior, în dreptul limitei dintre pronaos şi naos se află contraforturile care au rolul să susţină baza clopotniţei ce se înalţă deasupra pronaosului. Contrafortul de pe peretele nordic se termină în două coloane de mici dimensiuni. Interiorul bisericii, de mici dimensiu, având o suprafaţă totală de 140 mp., este cumva în dezacord cu faţada atât de impunătoare. Biserica este construită în formă de navă, cu o cupolă în mijlocul naosului şi o singură absidă la altar. La limita dintre pronaos şi naos se află câte două coloane împerecheate atât pe stânga cât şi pe dreapta ce corespund contraforturilor din exterior şi au rolul de a susţine tribuna bisericii. În centru, bolta bisericii se sprijină pe patru pilaştrii masivi. Ca elemente de decor, se remarcă bogata ornamentaţie de la ferestre cu scoici baroce aurite realizate în stucatură şi capitelurile coloanelor pilaştrilor sunt executate metope şi triglife. Fundaţia bisericii este din piatră, iar zidurile din cărămidă. Biserica este acoperită cu ţiglă, doar turnul central e acoperit cu tablă zincată. În interior biserica este podită cu scândură peste care s-a aplicat, în anul 2013, mochetă cărămizie. În toamna anului 2012 s-a refăcut sistemul de încălzire al bisericii.
Pictura
Biserica a cunoscut schimbări importante în interior relativ târziu. Astfel pereţii bisericii au rămas mult timp doar văruiţi. Înainte de a se executa pictura bisericii au fost realizate vitraliile. Biserica are 8 vitralii, dintre care şase în naos şi două în altar. Prima pictură a bisericii a fost executată în anul 1987 de către D-na Elena Roşca din Bucureşti. La 28 iunie 1992, după ce s-a montat noul iconostas, biserica a fost resfinţită de către vrednicul de pomenire Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului. Tot atunci s-a hotărât ca biserica să poarte şi hramul „Sfinţilor Martiri Brâncoveni”. Acest lucru se poate desprinde şi din pisania aflată în pronaos, unde sunt pictaţi şi o serie de ierarhi. Astfel, în partea dreaptă sunt pictaţi Inochentie Micu şi patriarhul Teoctist, ambii încadrând pisania, iar în partea stângă episcopul Grigorie Maior şi mitropolitul Antonie Plămădeală, ale căror portrete încadrează scena Adormirii Maicii Domnului. Uşa de intrare în biserică este încadrată de cei doi ocrotitori ai locaşului de cult, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Realizarea picturală respectă programul iconografic ortodox. Interesant este mai ales modul în care vitraliile încadrează diferite scene biblice. Astfel, primul cadru de vitralii ce reprezintă pe patronii bisericii, Sfinţii apostoli în nord, respectiv martiriul Brâncovenilor în sud, au ca scene reprezentative Intrarea Domnului în Ierusalim şi Răstignirea Domnului. Cel de al doilea cadru de vitralii, ce reprezintă pe Sf. Ilie hrănit de corb şi pe Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest şi Sava Brancovici, este destinat reprezentărilor celor patru evanghelişti. Ultimul cadru de vitralii din naos au ca punct de reper două scene reprezentative Jertfa lui Avraam, pe peretele de sud şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena în nord. Ele sunt încadrate de scenele vaste ale Pogorârii la Iad şi a Naşterii Domnului. Vitraliile din sfântul altar reprezintă pe Maica Domnului şi pe Mântuitorul Hristos pe tronul slavei, între vitralii scene consacrate: Maica Domnului cu Pruncul şi diferiţi sfinţi din istoria Bisericii. Vechiul iconostas, pictat de către Ioseph Neuhauser nu se mai păstrează. În anul 1924 se execută un alt iconostas care va sta în biserica parohială până în anul 1992 când va fi înlocuit cu actualul iconostas. Acesta a fost realizat de o echipă condusă de doi sculptori sibieni Ionel Popa şi Vasile Costea. Alături de ei a lucrat Gheorghe Dincă, Nicolae Olahu şi Aurel Pleşa. Numele lor este încrustat pe partea interioară a iconostasului, în altar. Picturile iconostasului au fost realizate tot de Elena Roşca. Iconostasul făcut în 1924 se află astăzi la capela „Sf. Muceniţă Varvara” din incinta Unităţii Militare din Sibiu.
Manuscrise şi cǎrţi vechi
Arhiva parohiei cuprindea o serie de cărţi vechi, dintre care unele au fost încredinţate pe bază de proces-verbal altor instituţii, respectiv Mitropoliei Ortodoxe, secţia Patrimoniu cultural. Vom încerca să le menţionăm doar pe cele aparţinând secolelor XVII-XVIII, dar şi o parte aparţinând secolului al XIX-lea. Astfel avem Sfânta şi dumnezeiasca Evanghelie tipărită la anul 1697, la Snagov de către ieromonahul de atunci Antim Ivireanul. Se mai păstrează Kiriakodromionul, tipărit la 1699 la Bălgrad de către tipograful Mihail Iştvanovici în timpul mitropolitului Atanasie; Antologhion, tipărit la 1737 la Râmnic; Dumnezeieştile Liturghii, din anul 1756, tipărit în mănăstirea Sfânta Troiţă de la Blaj în timpul episcopului Petru Pavel Aron; Apostol, tipărit la 1767 la mănăstirea Bunavestire de la Blaj; Straşnic din 1773 de la Blaj; Evhologhion adică Molitvelnic din 1784, tipărit la Blaj; Dumnezeieştile Liturghii, Blaj 1807; Penticostar, Blaj 1808; Evhologhion adică Molitvelnic, Blaj 1815; Octoih Mic. Blaj 1849; Biblia de la Sibiu 1856-1858. Menţionăm că toate aceste tipărituri erau în limba română, dar cu caractere chirilice.
Pomelnice şi alte înscrieri sau inscripţii: nu e cazul
Şirul preoţilor parohi
Pe baza arhivei parohiale dar şi a pomelnicului din sfântul altar aşezat la proscomidiar, putem reface şirul preoţilor slujitori. Nu trebuie uitat faptul că slujitorii acestei biserici au aparţinut până în anul 1948, Bisericii Greco-Catolice, ţinând serviciul bisericesc în funcţie de necesităţile acestui cult şi desigur cu solicitările credincioşilor. Şirul este deschis de către preotul Daniil, liturghisitor în perioada de construcţie a bisericii. Numele acestui preot este cunoscut datorită unei însemnări de pe Evanghelia din 1697. Urmează Ciril Ţopa (1786-1805). Gheorghe Fayer sau Feyer (1806-1826) continuă şirul preoţilor parohi, lui îi urmează la altar Nicolae Maniu (1826-1851), Vasile Kertesz (1845-1851), Antoniu Veştemeanu (1852-1862), fost secretar al Astrei şi preotul Ioan V. Rusu (1862-1901), fost profesor de geografie şi istorie la Şcoala Normală din Blaj. În timpul activităţii sale pastorale s-a ridicat casa parohială de pe lângă biserică în 1866. Urmează apoi preotul Nicolae Togan, paroh între 1901-1935, secretar al Astrei, pasionat de istorie lăsând în manuscris o monografie a bisericii de la Cibin. Dupǎ reîntregirea bisericească slujitori la acest sfânt lăcaş au fost preoţii Nicolae Geangalău şi Ioan Gherghel. Aceştia au păstorit împreună până la data de 1 ianuarie 1956 când preotul Geangalău a fost forţat să plece din biserică, fiind numit ulterior în funcţia de inspector bisericesc la Centrul arhiepiscopal Sibiu. Preotul Ioan Gherghel a slujit împreună cu preotul Moise Popovici până la 26 august 1956, când şi-a declarat iarăşi ataşamentul faţă de Roma. Ulterior, iertat de mitropolitul Iustin Moisescu a slujit în catedrala mitropolitană. La biserica de la Cibin au fost trimişi Ioan Boţocan, fost preot militar şi Mihail Leicu. După un an de slujire, Ioan Boţocan este numit la catedrala mitropolitană, din 2 februarie 1957, iar în locul său este numit preotul Aurel Radu, fost protopop la Avrig.La data de 1 martie 1976, după pensionarea celor doi preoţi, sunt numiţi ca preoţi parohi ai acestei biserici Mihai Sămărghiţan şi Traian Bîrsan. În timpul păstoririi celor doi preoţi se pictează pentru prima oară biserica, se execută un nou iconostas, se reface exteriorul bisericii, se schimbă ţigla de pe acoperişul lăcaşului de cult şi se înfrumuseţează curtea bisericii şi casa parohială. La 1 noiembrie 2011 preotul Traian Bîrsan se pensionează şi este numit în locul acestuia preotul Vasile Cristian Dariciuc care este până în prezent. Iar în anul 2017 se pensionează Pr. Mihai Sămărghițan iar în locul lui este numit fiul său Pr. Călin Sămărghițan.
C.Cimitirul(ele)
Importanţa istoricǎ a parohiei este dată şi de mormintele celor care odihnesc în jurul sfântului locaş. Astfel, biserica este înconjurată din trei părţi cu mormintele unor personalităţi marcante din trecutul atât de zbuciumat al poporului român dintre care cele mai însemnate sunt: în partea stângă a lui Iosif Sterca Şuluţiu, fost preşedinte al Astrei şi a lui Alexandru Papiu Ilarian, profesor la Academia Mihăileană din Iaşi şi ministru de justiţie în guvernul lui Kogălniceanu. În partea dreaptă, în apropierea altarului se află mormântul primului gazetar ardelean, care întemeiase la Braşov „Foaia pentru minte,inimă şi literatură”, membru fondator al Astrei şi al Academiei Române, George Bariţiu. Frumosul obelisc de marmură neagră este opera meşterului pietrar I. Roubischeck. Alături de mormântul lui George Bariţiu se află mormântul fiului său Ieronim G. Bariţiu, publicist şi traducător. În apropiere se înalţă obeliscul de marmură neagră al luptătorului memorandist Dr. Ioan Raţiu, conducătorul Partidului Naţional Român din Transilvania. Tot în dreapta bisericii se află mormântul lui „David baron Urs de Margine” căpitan în timpul revoluţiei de la 1848-1849 şi participant la luptele de la Solferino şi Lissa. Alături de mormintele acestor intelectuali de marcă, întâlnim şi mormintele unor oameni de afaceri, avocaţi şi militari. Amintim epitaful de pe mormântul lui I. Vişa „mare întreprinzător în viaţă la Zlatna şi Abrud, neguţătorind cu aur şi galbeni”: „Dar după noaptea iernii, vin zori de primăvară / Murim pe rând cu toţii şi-n cer ne unim iară”. Amintim de asemenea faptul că în anul 1993 în cimitirul acestei biserici a fost reînhumat Dr. Alexandru Vaida Voevod unul din făuritorii Marii Uniri şi fost prim-ministru al României Mari. Mormântul său, din marmură albă, poartă şi medalionul militantului pentru Unire.
D. Activitǎţi culturale şi filantropice în trecut
E. Profilul actual al parohiei
Numǎrul de credincioşi: Parohia Cibin I – 676 de familii
Activitǎţi pastoral misionare, culturale, editoriale,filantropice, catehetice
În toamna anului 2013 preoţii Mihai Sămărghiţan şi Vasile Cristian Dariciuc, în parteneriat cu câteva cadre didactice de la Şcoala Gimnazială nr. 12, au deschis în cadrul celor două birouri parohiale un Centru Social-Educaţional pentru copii şi tineri. Centrul a fost pus sub ocrotirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, al doilea hram al bisericii şi a asigurat masa de prânz şi program cultural-educativ pentru 20-21 de copii de vârste diferite.
Alături de copiii de la Centrul Educaţional mai sunt şi alţi tineri din parohie care participă la activităţile culturale desfăşurate de către Biserică în parteneriat cu Şcoala Gimnazială nr. 12 în special în perioada Marilor Sărbători ale Creştinătăţii.
În cadrul comunității din jurul bisericii se desfășoară diferite activități cultural-misionare: grădina bisericii a găzduit în perioada 2018-2019 o amplă expoziție de sculptură ce a numărat peste 90 de piese de lemn, marmură și piatră. În prezent, pe același loc, se asamblează un parc expozițional permanent de sculptură.
Din noiembrie 2023 biserica găzduiește regulat, săptămânal, ”Cinemateca ortodoxă”, în care sunt prezentate și apoi discutate filme artistice, seriale și documentare cu subiect religios. De asemenea, ocazional, au loc prezentări de carte.
Surse bibliografice
Aparat critic Bibliografie finalǎ Aurel Radu, Biserica dintre Brazi la de la 175 de ani zidirea ei, Telegraful Român, 1959. Sebastian Dumitru Cârstea, Monografia Bisericilor Ortodoxe din Sibiu, Ed. Agnos, Sibiu, 2008, p. 32-39. Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Andreiana, Sibiu, 2007. Ioan Bota, Istoria Bisericii universale şi a Bisericii Româneşti, Ed. Viaţa Creştină, Cluj Napoca, 1994.
