Parohia Deficientilor de Auz Sibiu – Biserica cu hramul „Pogorarea Sfantului Duh”

Pr. Marian Vlăduț

Telefon

0746 / 247.876

Adresa

Parohia Deficiențe de Auz

Email

vladutmarian@yahoo.com

A. Istoricul comunității parohiale

S-a sfințit prin punerea de sfinte moaște, altarul bisericii cu hramurile „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, „Sf. Ier. Vasile Cel Mare” și „Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou” aparținând persoanelor cu deficiențe de auz Sibiu, Protopopiatul Sibiu, de către Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în anul 7526 de la zidirea lumii și 2018 de la Nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos.

B. Istoricul bisericii parohiale

Lăcașul de cult a fost ridicat între anii 1939-1940. În anul 1945 acesteia i s-a adăugat altarul și clopotnița. În perioada 1948-2005 capela a fost unul din cele două lăcașuri de cult pentru Credincioșii Parohiei Române Sibiu- Lazaret. Începând cu anul 2005, Părintele Profesor Univ. Dr. Vasile Mihoc, împreună cu Consiliul Parohial al Parohiei Sibiu- Lazaret II, a dat spre folosință Capela către Parohia persoanelor cu deficiențe de auz din Arhiepiscopiea Sibiului.

În anii din rumă între 2007- 2018, în sfântul locaș s-au executat lucrări de înnoire și înfrumusețare. Astfel, în interiorul capelei a fost executată o boltă din rigips și partea de jos a pereților a fost acoperită cu același material. Au fost înlocuite geamurile și ușile cu geamuri și uși din termopan.

Arhitectura (plan, dimensiuni, materiale de construcție)

Structura bisericii este alcătuită din cărămidă, prin jerfelnicia parohului din acea vreme, Pr. Ioan Isaicu, ajutat de credincioșii săi. Pentru prima oară s-a săvârșit liturghia în 21 noiembrie 1940, la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Nu s-au găsit mărturii că biserica ar fi fost sfințită la acea vreme.

Pictura

S-au executat lucrări de pictură a capelei și a iconcostasului de către pictorii Gabriela și Sabin Drinceanu, împreună cu ucenicii lor Simona și Casian.

Obiecte vechi de cult nu sunt

Manuscrise și cărți vechi nu sunt

Pomelnice și alte înscriei nu sunt

Șirul preoților

Pr. Ioan Isaicu, Pr. Vasile Mihoc, Pr. Marian Vlăduț

D. Activități culturale și filantropice în trecut.

E. Profilul actual al parohiei

Număr de credincioși -