Parohia Sf. Ilie III – Biserica cu hramul „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul”

Pr. Marcel Feiereis

Telefon

0741 / 094.527

Adresa

Str. Surianu, nr. 2, Sibiu

Email

A. Istoricul comunităţii parohiale

Numele localităţii

Prezentare generală a localității (geografic, istorico-demografic, arheologic, cultural, economic).

B. Istoricul bisericii parohiale

Istoria zidirii ei

După evenimentele din decembrie 1989, mai exact în 1990 la data de 20 iulie s-a așezat piatra de temelie, slujbă la care a luat parte și Mitropolitul Ardealului de la acea vreme, Antonie Plămădeală. Începând cu anul 1992 credincioșii participau la slujbele ținute la un altar de vară, în perioada mai-noiembrie, când condițiile meteorologice permiteau acest lucru. În restul timpului, slujbele au fost săvârșite, până în mai 2004, la biserica de pe str. Ștefan cel Mare.

Lucrările de zidire a bisericii s-au întins pe perioada anilor 2000-2004, finalizându-se pronaosul, naosul și altarul, precum și acoperișul. În noiembrie 2004 au fost finalizate și lucrările la încălzirea centrală, fiind montate și geamurile termopan. Tot la finalul anul 2004 , P.S. Visarion Răşinăreanul, episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului de la acea dată a oficiat o slujbă de binecuvântare.

Arhitectura (plan, dimensiuni, materiale de construcție) şi pictura

Planul bisericii este cel de biserică sală, formă dreptunghiulară, lipsesc absidele laterale, pereții laterali ai naosului fiind drepți. În schimb , absida altarului este în trei laturi , având formă trapezoidala. Tavanul naosului este în formă de semicilindru încadrat stanga-dreapta de semicercuri mici cu baza dreaptă spre interiorul bisericii. Din tavan atârnă două candelabre(donație) : unul mare în zona imaginii pictate Iisus Pantocrator și unul mic în zona medalionului cu Maica Domnului cu pruncul Iisus.

Pe pereții exteriori ai naosului sunt contraforți, care dau aspectul de masivitate bisericii. Accesul în biserică se face prin două uși mari din stejar (cu basorelieful Arhiepiscopiei) în pronaos.

Pronaosul are o încăpere pentru distribuirea de: lumânări, prescuri, tămâie și alte materiale pentru cult. Din pronaos se intră în naos prin două uși (duble) batante tot din stejar având crucea inscripționată pe sticlă transparentă a acestor uși. Tot din pronaos se poate urca în turlă și apoi în balconul foarte spațios în formă dreptunghiulară care înconjoară turla pe interiorul bisericii. Turla este dotată cu o toacă metalică și două clopote (100kg-200kg. donație) confecționate la Baia Mare , ele fiind acționate electromecanic, prin buton din Sfântul altar. S-a montat și paratrăsnet cât și o lampă cu lumina roșie pentru avertizarea avioanelor.

Sfântul altar are o sfântă masă din marmură masivă (donație- 12 cm grosime și o greutate de 700kg ) adusă de la Simeria , sprijinită pe un suport metalic foarte robust dotat cu patru picioare și în mijloc prevăzut cu o casetă pentru introducerea hrisovului la sfințirea bisericii. Placa de marmură are prevăzute: în mijloc ușă de acces la cutia pentru hrisov și sfintele moaște și-n cele patru colțuri are locase special adâncite în formă de pătrat pentru icoanele cu cei patru evangheliști.

Pictura s-a început din ianuarie 2013 de la absida altarului și până la al doilea candelabru din naos. Pictura este executată în acrilic de pictorii Virgil și Livia Pavel (din Sibiu). S-a folosit și foiță de aur pentru aureolele sfinților și la medalioane, pictându-se și pereții din naos, atât cel de către miazăzi cât și cel de miazănoapte, începând din apropierea iconostasului și până în drept cu candelabrul mic. Pe lângă pictura executată pe acești pereți s-au montat și aplici cu trei brațe, care sunt în ton cu candelabrele. Prin opt ferestre, câte patru de fiecare parte ,se asigură pătrunderea luminii în noas.

Iconostasul, provizoriu în acest moment este din pal laminat, deasupra căruia se află un registru de icoane care reprezintă pe cei doisprezece Apostoli, având în centru Cina cea de Taină, dar și scena Deisis și deasupra crucea cu Răstignirea. Menționând că ușile împărătești sunt încadrate de icoanele împărătești, iar de o parte și de alta a ușilor diaconești două icoane, una înfățișînd pe Sfântul Ierarh Nicolae, iar de cealaltă parte, cea a hramului, Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul.

Obiecte vechi de cult

Dacă este cazul

Manuscrise şi cărţi vechi

Dacă este cazul

Pomelnice şi alte înscrieri sau inscripţii

Dacă este cazul

.....................................

Şirul preoţilor parohi

Inițiatorul ridicării bisericii cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din str. Surianu nr.2 este părintele Vasile Muntean, care din 1990 s-a străduit să adune fonduri, cât și să organizeze șantierul pentru construirea sfântului locaș. Mai târziu din anul 2005 părintele Ioan Stancu și mai apoi din anul 2006 părintele Marcel-Iosif Feiereis, au pus umărul l-a înfrumusețarea și continuarea lucrărilor la sfântul locaș. Menționăm că un an de zile şi-a desfăşurat activitatea aici și părintele Nicolae Neagu (2005-2006).

De mare ajutor la ridicarea, amenajare și înfrumusețarea bisericii au fost epitropii: Alexandru Bărdaș și mai apoi Ioan Oancea și Sevastian Joarza; Rodica Maria Bărdaș cât și cântărețul Virgil Neagu și tot comitetul de femei.

C. Cimitirul(ele)

D. Activităţi culturale şi filantropice în trecut

Activitatea culturală

E. Profilul actual al parohiei

Numărul de credincioşi:

Activităţi pastoral-misionare, culturale, editoriale, filantropice, catehetice ş.a.

Proiecte de viitor: Terminarea picturii, confecționarea și pictarea unui iconostas, strani, zugrăvirea la exterior a bisericii și pavarea curții .