Liturghie arhierească la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Turnu Roșu

ÎDuminica a 8-a după Rusalii, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Turnu Roșu, județul SibiuSfânta Liturghie a fost săvârșită sub protia Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. În soborul slujitor s-au aflat Arhim. Calinic Teslevici, exarhul mănăstirilor, Pr. Ioan Coșa, protopopul de Sibiu, Arhim. Petroniu Tănase, starețul așezământului monahal, împreună cu alți slujitori ai Sfintelor Altare.

La Sfânta Liturghie arhierească au participat atât credincioșii din localitățile dimprejurul mănăstiriicât și pelerini veniți din mai multe zone alte țării.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a explicat celor prezenți pericopa evangheli din Duminica a 8-a, în care este relatată minunea Înmulțirii pâinilor.

MinuneÎnmulțirii pâinilor, pe care a săvârșit-o Mântuitorul nostru Iisus Hristos, este o minune relatată în fiecare dintre cele trei Evanghelii sinoptice. S-a citit, astăzi, Evanghelia de la Matei, dar găsim amănunte despre aceasta și la Marcu, și la Luca. Această minune a fost săvârșită de către Mântuitorul Iisus Hristos nu spre popularitate, n-avea nevoie.[…] De dimineață a început să le vestească celor care l-au înconjurat și l-au urmat, iar aceștia erau mulți. La urmă se spune că s-au săturat peste 5000 de bărbați, fără femei și copii. Toată mulțimea aceasta a ascultat cuvântul Lui. Mai întâi le-a hrănit sufletele cu Cuvântul Împărăției, pentru că Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos este Cuvântul Împărăției lui Dumnezeu, apoi le-a tămăduit neputințele, suferințele, bolnavii, iar spre seară, ucenicii L-au rugat: «Slobozește poporul, pentru că suntem într-un loc arid, un loc lipsit de posibilitatea obținerii hranei. Dă-le voie să meargă prin satele dimprejur să-și caute hrană.». Atunci Mântuitorul le dă o sarcină. «Dați-le voi să mănânce!», i-a îndemnat Mântuitorul. Au cercetat împrejur și au constatat că n-au găsit decât la un tânăr cinci pâini și doi pești și a spus: «Aduceți-le la Mine, sunt suficiente.». A săvârșit un gest, un act pe care îl va repeta la Cina cea de Taină  care este un act central  Sfânta Liturghie –, a mulțumit lui DumnezeuTatăl, a binecuvântat aceste prinoase, această pâine, apoi a frânt și a dat ucenicilor, și ucenicii le-audat mulțimilor. Mulțimile erau așezate jos, pe grupe, trecând din mână în mână pâinea și peșteleși astfel s-a întâmplat minunea. […] Minunea aceasta ne arată că, prin rugăciune, prin mijlocire, prin ceea ce ne-a lăsat în Sfânta Liturghie, noi avem posibilitatea ca, fiecare în parte, luând o părticică din Trupul lui Hristos, să-luăm în întregime, să simțim că ne-am săturat și că suntem pe deplin în comuniune cu El. Ca mărturie pentru cei care se îndoiau, nu numai că s-au săturat 5000 de bărbați, fără femei și copii, ci au mai rămas douăsprezece coșuri pline de firimituri. Erau doisprezece apostoli. Fiecare apostol s-a întors cu câte un coș plin de firimituri rămase din cinci pâini și doi pești.”, a spus ierarhul.

La finalul Sfintei Liturghii, ca urmare a propunerii Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu al Ardealului și a hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Protosinghelul Petroniu Tănase, starețul mănăstirii, a fost ridicat la rangul de arhimandrit.

Prima atestare documentară a mănăstirii datează din anul 1601, dată ce apare inscripționată pe un lemn și pe o cărămidă de la vechea mănăstire. De asemenea, se păstrează și un pomelnic cu numele primilor viețuitori ai mănăstirii.

În anul 1761, prin campania de distrugere a mănăstirilor ortodoxe, inițiată de către împărăteasa Maria Tereza, s-a abătut urgia peste Transilvania. Această acțiune a fost pusă în aplicare de aprigul general Bukowcare a trecut și peste așezământul monahal de la Turnu Roșu. Documentele vremii dau mărturie despre faptul că doar cărțile mănăstirii și un clopot au fost salvate și duse în sat. În 1850, credincioșii din Turnu Roșu au ridicat pe locul vechii mănăstiri o bisericuță, prin care să fie marcat acest loc binecuvântat. Din anul 1988, biserica a devenit monument istoric.

Vitregia vremurilor a făcut ca această bisericuță să fie lăsată în paragină până în anul 1989. În timpul regimului trecut, o imensă pădure de brazi a fost plantată în jurul bisericuței, cu scopul de a o ascunde și pentru ca oamenii să nu mai poată ajunge la ea. În anul 1994,mănăstirea a fost reînființată, iar Mitropolitul Antonie Plămădeală l-a instalat ca stareț pe Protosinghelul Petroniu Tănase.