Lansarea de cărții ,,Vino si vezi”, a pr. dr. Mihai Petian

În data de 18 octombrie 2022, la Liceul Agricol din Municipiul Sibiu, a avut loc lansarea de cărții ,,Vino si vezi", a pr. dr. Mihai Petian.

Cartea cuprinde o serie tâlcuiri scripturistice pe teme religioase actuale, realizate în cadrul unor interviuri de către părintele Mihai Petian și dl. profesor Dan Ioan Toader, la postul de televiziune TV Sibiu.

La eveniment au fost prezenți invitați speciali: Prof. univ. Tiberiu Costăchescu, prof. univ. Constantin Ittu, prof. Manuel Valeriu și prof. Diana Popa.

Domnul profesor Dan Ioan Toader este cadru didactic în cadrul Liceului Agricol, la disciplina religie, iar părintele Mihai Petian este paroh al Parohiei Sf. Ilie II din Cartierul Vasile Aaron, având ca loc de slujire Biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”, situată pe strada Onceşti.

Din anul 2008, părintele Mihai Petian a început ridicarea acestei biserici și prin rânduiala lui Dumnezeu, a reușit să înainteze cu lucrările într-un mod remarcabil astfel încât, biserica nouă este ridicată și acoperită, în prezent se lucrează la pictură și la finisaje exterioare.

Mulțumim părintelui și domnului profesor pentru preocupările culturale rodnice, direcțiunii școlii pentru găzduirea acestui eveniment și tuturor participanților!