Atelierul social „Acul buclucaș”, deschis la Sibiu

La Biserica „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” din Sibiu a avut loc sâmbătă, 29 februarie, deschiderea atelierului social „Acul buclucaș”.  Evenimentul a avut loc binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, participând părintele protopop de Sibiu, Ioan Coșa, preoții parohi ai bisericii, Ioan Oană, Teodor Răduleț și Adrian Răduleț, precum și numeroși credincioși.

Evenimentul a debutat cu o slujbă de binecuvântare a spațiului aflat la demisolul bisericii, unde se vor desfășura activitățile. La finalul slujbei, părintele protopop Ioan Coşa a luat cuvântul, aducând binecuvântarea IPS Mitropolit Laurențiu și felicitând pe cei care au inițiat proiectul, sublinniid importanța acestuia. Părintele Ioan Oană a apoi făcut o scurtă prezentare a modului în care a luat ființă acest proiect, iar doamna Maria Magher, prin intermediul căreia  s-au procurat materialele și mașinile de cusut, voluntar în cadrul proiectului, a făcut o prezentare detaliată a acestuia. Materialele și mașinile de cusut provin dintr-o donație făcută de Fundația olandeză „Salvați Copiii din România”, realizată prin intermediul doamnei Liliana Iamandi – profesor formator al cursului de calificare în croitorie, precum și a doamnei Anca Vasilescu, coordonatoarea Centrului de educație nonformală din Ilimbav „Arca lu’Anca”.

Obiectivul atelierului: dezvoltarea de deprinderi de viață independentă și de abilități manuale, artistice și sociale copiilor/tinerilor din cadrul parohiilor aparținătoare Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Sibiu.

Grupul țintă: copii peste vârsta de 13 ani și tineri proveniți din familii modeste din cadrul parohiilor bisericii.

Activitățile realizate în cadrul atelierului vor fi activități de cunoaștere, de dezvoltare a abilităților de muncă în echipă, de comunicare, de relaționare, de dezvoltare a abilităților manuale, sociale și artistice, de dezvoltare a creativității, de dezvoltare personală, precum și activități catehetice.

Activitățile se vor derula cu maxim 12 copii/tineri/grupă și se vor desfășura, pentru început, bilunar.