Întâlnire cu protopopii Arhiepiscopiei Sibiului la centrul eparhial

În data de 8 februarie 2023 a avut loc o întâlnire de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial la care au fost invitați să participe și cei 10 protopopi ai eparhiei. Întâlnirea a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de care s-au aflat părintele profesor Vasile Mihoc, vicarul eparhial și toți ceilalți consilieri eparhiali.

S-a discutat situația parohiilor sărace și a modalităților concrete de ajutorare a preoților care slujesc aceste parohii. S-a decis constituirea unui Fond de sprijin pastoral, iar prin intermediul acestuia să se vină în ajutorul parohiei pentru proiectele desfășurate, a slujitorilor și a familiilor lor.

Au fost analizate aspectele legate de funcționarea pangarelor de la bisericile din eparhie, fiind făcute propuneri de îmbunătățire a aprovizionării și desfacerii produselor. Anul 2023 a marcat și finalizarea unor proiecte sociale, ale căror rezultate au fost prezentate și analizate, fiind făcute propuneri de dinamizare a întregii activități. S-a propus dinamizarea unora dintre proiectele deja aflate în desfășurare.

În anul 2024 fiind marcată trecerea a 160 de ani de la reactivarea Mitropoliei Ardealului, au fost prezentate activitățile ce se doresc a fi realizate la nivelul eparhiei și al protopopiatelor (publicații, manifestări culturale, simpozioane, dezbateri, proiecte catehetice) pe care părinții protopopi au fost rugați să le sprijine și să le disemineze la nivelul fiecărui protopopiat.