Slujba de pomenire la trei ani de zile de la trecerea la cele veșnice a părintelui academician Mircea Păcurariu

Înaltpreasfințitul părinte Laurențiu Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ar a oficiat sâmbătă, 13 ianuarie 2024, în capela Facultății de Teologie „Andrei Șaguna din Sibiu”, slujba de pomenire la trei ani de zile de la trecerea la cele veșnice a părintelui academician Mircea Păcurariu, cel mai mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române, din ultima jumătate de veac.

Părintele academician Mircea Păcurariu a trecut la cele veşnice în 13 ianuarie 2021, și va rămâne în memoria culturii româneşti ca fiind „cel mai mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române din ultima jumătate de veac, o lumină de Înviere peste timp”, așa cum sublinia Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Părintele Prof. Univ. Dr. Vasile Mihoc, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului a rostit din partea corpului profesoral un cuvânt de mângâiere adresat familiei părintelui academician şi celor care au participat la slujba de pomenire. Astfel, părintele vicar a subliniat personalitatea marcantă a Pr. Mircea Păcurariu atât pentru mediul academic sibian cât și pentru Istoria Bisericii Universale prin studiile de specialitate, manualele și cărțile scrise de eruditul profesor amintind de prima întâlnire cu cel ce i-a fost profesor.

Părintele Păcurariu a fost cu adevărat un profesor și un profesor înseamnă învățător, cel care învață, cel de la care înveți, deci Mântuitorul în Evanghelii este adeseori adresat cu acest cuvânt din dascăli Învățătorule, ei, așa a fost Părintele profesor a fost un dascăl, un învățător pentru toți cei care au călcat pragul acestei facultăți, învățător prin cuvântul său, prin scrisul său admirabil, prin toată prezența sa, prin exigența sa însăși și această exigență și a avut și ea rolul important în menținerea facultății la un standard care din care ne hrănim și acum încă. Părintele profesor a fost apreciat pe drept pentru toată munca lui deosebită, ca profesor universitar, cercetător, autor de cărți de studii,  academician. Toate aceste titluri își au locul lor și importanța lor în această biografie de excepție sunt însă și aspecte care poate nu s-au subliniat îndeajuns părintele profesor a fost un om credincios, un creștin, un om al Bisericii. Toată teologia lui este o teologie bisericească, din învățătura lui, din cărțile lui învățăm cât de importantă este Biserica și ca istoric al Bisericii Ortodoxe Române, ne prezintă continuitatea vieții acestei Biserici ca ceva foarte frumos, ca ceva biruitor, în ciuda tuturor asperitățile și adversităților Biserica rămâne mama poporului român, cea care naște, care formează acest popor care dă direcție, care îl înalță întru Slavă, părintele a avut foarte adânc acest simțământ creștin și bisericesc și însăși catedra pe care a ilustrat-o atât de extraordinar ca cel mai mare istoric al Bisericii Românești, poarta numele Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Părintele a fost un om cu o conștiință preoțească și bisericească nu numai că slujea la altar, având o conștiință bisericească foarte vie.[…] Părintele profesor Mircea Păcurariu a avut această conștiință și s-a afirmat ca un creștin cu o mare conștiință, care a știut că Mântuirea este o conlucrare când există o lucrare sinergetică și cu atât mai mult preoția pe care a făcut o roditoare în atâtea și atâtea feluri.” a afirmat Părintele Prof. Univ. Dr. Vasile Mihoc, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului.

Alături de familia părintelui, de dna. preoteasă Minerva Păcurariu, au participat vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului, Pr. Prof. Univ. Vasile Mihoc; Pr. Emanuel Tăvală, Consilierul cultural al Arhiepiscopiei Sibiului; părintele prodecan Pr. Prof. Dr. Habil. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, cadre didactice alături, membrii Centrului Eparhial, părintele Ioan Coşa, Protopop de Sibiu, părintele Petru Toader Damian, Protopopul de Săliște, foști studenți, apropiați ai părintelui Mircea Păcurariu și alţi slujitori ai sfintelor altare. Răspunsurile la strană au fost date de studenții Facultății de Teologie din Sibiu.

Părintele Magistru Mircea Păcurariu a însumat 46 de ani de activitate didactică (dintre care 44 la Facultatea Teologică din Sibiu) de asemenea, magistrul a îndeplinit funcția de decan al Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu timp de două mandate (1992-2000).

Activitatea de dascăl a fost împletită cu o muncă de cercetare științifică de excepție. Părintele Păcurariu este autorul a 29 lucrări în volum. În fruntea importanței se află, monumentala sinteză privind Istoria Bisericii Ortodoxe Române, redactată în trei volume, însumând peste 1900 de pagini și publicată în două ediții. Este cea mai amplă sinteză de istorie bisericească românească, ce completează celelalte două sinteze apărute în secolul trecut având ca autori pe Nicolae Iorga și pe Părinții Profesori G.I. Moisescu, Șt. Lupșa și Alexandru Filipașcu. Ea a fost precedată de apariția unei alte Istorii a Bisericii Ortodoxe Române, un manual pentru Seminariile Teologice, tipărit până azi în șase ediții și tradusă și în limba greacă.

Pe lângă aceste lucrări, Părintele Magistru Mircea Păcurariu este și autorul a peste 100 de studii de specialitate, tipărite în reviste și lucrări românești din țară și străinătate, a peste 400 de articole și a aprox. 100 de recenzii. Întreaga activitate științifică a Magistrului nostru însumează peste 700 de titluri cu peste 13.000 de pagini tipărite.

Pentru remarcabila activitate bisericească, didactică și culturală, Părintele Mircea Păcurariu a fost ales, la 24 octombrie 1997, membru corespondent al Academiei Române, fiind al 16-lea profesor al Școlii teologice sibiene care s-a bucurat de această aleasă onoare. La 26 noiembrie 2015 a devenit membru titular al Academiei Române. Totodată, a fost cinstit cu diferite distincții bisericești și laice: Iconom stavrofor (1976), „Crucea Patriarhală” (primită de la Patriarhul Iustin Moisescu, în 1979, și de la Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist Arăpașu, în 2001); ordinul „Steaua României” în gradul de ofițer (distincție oferită de fostul președinte al României, Emil Constantinescu); apoi peste zece medalii din partea Patriarhiei Române, a unor eparhii din țară, a Patriarhiei Moscovei și a Patriarhiei Bulgare și, nu în ultimul rând, „Crucea șaguniană”, înmânată la 12 octombrie 2007 de către Înaltpreasfințitul Mitropolit al Ardealului, Laurențiu Streza, fost student și apoi coleg la catedră al Părintelui Mircea Păcurariu.

Imagine: Costin Chesnoiu

Reporter: Costin Chesnoiu