Conferință preoțească în Arhiepiscopia Sibiului

Luni, 15 mai 2023, au început conferințele preoțești din Arhiepiscopia Sibiului. Prima conferință dedicată Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice s-a desfășurat în Aula Ioan Mețianu a Facultății de Teologie Sf. Ierarh Andrei Șaguna din Sibiu. Conferința a fost prezidată de către Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, care a vorbit despre vârstnici în purtarea de grijă și preocuparea constantă a Bisericii.

„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a statornicit în ședința de lucru din data de 16 decembrie, tematicile anului 2023 ca fiind „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)” în Patriarhia Română.

Biserica Ortodoxă manifestă o purtare de grijă și o preocupare constantă prin eforturi importante și susținute pentru ajutorarea vârstnicilor. Mai mult decât atât, se ocupă de pastorația acestora, prin diverse centre sociale, cămine de zi sau cămine rezidențiale, precum și prin diverse acțiuni sau programe filantropice susținute de Biserică sau în parteneriate cu alte instituții de stat sau private”, a arătat ierarhul.

În continuare, au vorbit cei doi invitați ai zilei, părintele prof.dr. Vasile Mihoc, de la Facultatea de Teologie din Sibiu, care a abordat tema legată de Forme ale pastorației și cinstirii persoanelor vârstnice în Sfânta Scriptură și Părintele lect.dr. Ilarion Mâță de la Facultatea de Teologie din Iași, președinte al Asociației Sf. Voievod Ștefan cel Mare de la Hârja (jud. Bacău) și Consilier social la Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, care a vorbit despre Serviciile socio-medicale pentru vârstnici în parohii, oferind exemplul implementat de el în parohia pe care o păstorește.

După cele două alocuțiuni principale au luat cuvântul Pr.Simion Săsăujan de la Asociația filantropică Sf. Nicolae de pe lângă Parohia Valea Aurie din Sibiu, care a prezentat ce a presupus întreaga lucrarea realizată de dumnealui în 54 de ani de activitate pastorală și în peste 30 de ani de activitate filantropică realizată la parohie, acolo unde urmează a fi deschis curând și un așezământ pentru vârstnici așezat sub ocrotirea Sf. Mucenițe Irina.

Un alt intervenient a fost Părintele Cornel Gabriel Pițigoi de la Parohia Sf. Treime II-Mediaș, care a vorbit despre provocările întâlnite în pastorația persoanelor vârstnice din Așezământul pe care îl gestionează pe lângă parohia mai sus amintită.

În continuare au urmat luări de cuvânt ale participanților pe marginea celor spuse de către cei doi invitați și de ceilalți intervenienți.