Ședință administrativă la Protopopiatul Sibiu

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Dr. Laurențiu Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în data de 16.03.2023, a avut loc Ședința Administrativă a preoților din Protopopiatul Ortodox Român Sibiu.

În cadrul acestei ședințe, pe lângă comunicările de ordin administrativ, părintele protopop Ioan Coșa a avut oaspeți speciali: Părintele Adrian Roman – consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, însoțit de doamna Iuliana Leah – inspector în cadrul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP)  – Centrul Regional Alba Iulia.

Părintele consilier Adrian Roman și Doamna inspector Iuliana Leah, au prezentat Campania națională de prevenire a traficului de persoane „Uniți, oferim libertate! Exploatarea asuprește suflete și distruge destine, desfășurată în parteneriat cu Patriarhia Română și implicit cu Arhiepiscopia Sibiului, solicitând suport și sprijin din partea preoților, în demersul de combatere a acestui flagel.

În Uniunea Europeană, cele mai multe victime ale traficului de persoane (74%) provin din România, iar un sfert din victime sunt minore.

Mesajul principal transmis preoților de D-na. Inspector Iuliana Leah a fost acela de atenționare cu privire la fenomenul traficului de persoane, și totodată un îndemn la acțiune și implicare civică, precum și necesitatea cunoașterii lui de către enoriașii din parohiile Bisericii Ortodoxe Române, spre a putea fi combătut și eradicat.

Din cadrul Departamentului Colportaj al Arhiepiscopiei Sibiului, reprezentantul Protopopiatului Sibiu P.C. pr. Marius Munteanu a adus clarificări importante preoților în acest domeniu.

În continuare, părintele protopop a reamintit preoților de cele două procesiuni ce urmează să se organizeze în orașul Sibiu, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Laurențiu, de Florii și de Învierea Domnului, rugându-i să fie implicați cu responsabilitate la buna lor desfășurare.

De asemenea, au fost prezentați noii preoți parohi veniți în cadrul Protopopiatului Sibiu, respectiv pr. Argatu Cristi – noul preot de la Parohia Sibiu Inferior VIII și pr. Gudea Mircea-Ioan – noul preot de la Parohia Șura Mare II.

Întâlnirea din această zi s-a încheiat cu un moment de reflecție și zidire duhovnicească, oferit de Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, în cadrul meditației la paremia ce se citește în această săptămână din perioada Postului Mare: Despre Corabia lui Noe (Fc. 6-9).

În cuvântul său, părintele profesor a arătat importanța și semnificația Bisericii în dinamica mântuirii fiecărui suflet și măreția harului preoției în acest proces: ”Deși evenimentul potopului are și latura lui istorică, în Sfânta Scriptură istoria potopului e mai mult teologică decât istorică, pentru că toate detaliile prezentate sunt pline de un adânc simbolism teologic: corabia reprezintă desigur Biserica, în misiunea ei de salvare a sufletelor din apele distrugătoare ale acestei lumi ”.

Părintele a făcut paralelă cu episodul Umblării pe mare a Mântuitorului, relatat de evanghelistul Matei:Iar corabia era la multe stadii departe de pământ, fiind chinuită de valuri, căci vântul era împotrivă”, arătând că deși în această lume sunt ”multe valuri”, cei care se află în corabie (în biserică) au o mare șansă: aceea de a fi salvați, spre deosebire de cei din afara corabiei, care riscă să piară (Fc. 7, 21).

Preotul are această misiune: de a conștientiza el însuși și de a-i încredința și pe credincioși de șansa pe care o au, prin faptul că se află printre cei ce sunt în Corabie, că sunt mădulare vii în Biserica lui Hristos: ”Nu fi nepăsător față de harul care este în tine, care ți s-a dat prin punerea mâinilor preoției” (I Co, 4, 14).

Părintele protopop a mulțumit oaspeților și tuturor preoților pentru prezență, exprimându-și bucuria că în cadrul Protopopiatului Sibiu avem preoți de seamă, cum este părintele profesor Vasile Mihoc, din înțelepciunea cărora putem să ne hrănim și să ne îmbogățim duhovnicește.

Pr. Mihail Borza