Noul preot paroh al Parohiei Sibiu – Inferior VII, biserica „Sf. Evanghelist Luca”

Preotul Florin Bleoca, noul preot paroh al comunităţii parohiale Sibiu Inferior VII – „Sfântul Evanghelist Luca” a fost instalat duminică, 10 iulie. Ceremonia de instalare a noului preot paroh a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, după slujba Vecerniei. Au participat la evenimentul duhovnicesc, protopopul de Sibiu, pr. Ioan Coşa, pr. Nicolae Rusu, pr. conf. dr. univ. Irimie Marga, precum şi numeroşi credincioşi din cele două comunităţi parohiale arondate locaşului de cult menţionat.

Înaltpreasfințitul Mitropolit Laurenţiu i-a mulţumit fostului paroh Nicolae Rusu pentru anii de slujire rodnică în comunitatea din cartierul sibian Terezian, unde s-a construit Biserica „Sfântul Evanghelist Luca” şi s-au pus bazele unei lucrări misionare importante. Mai apoi, ierarhul i-a înmânat noului paroh Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi o cheie, simbolizând cele trei slujiri ale preoţiei. Părintele Florin Bleoca a fost îndemnat de ierarh să continue lucrarea misionar-pastorală din comunitate, să colaboreze cu ceilalţi preoţi slujitori şi să ceară sprijin duhovnicesc fostului paroh, pr. Nicolae Rusu.

Biserica „Sf. Evanghelist Luca” datează din 1791 când intră în atenția episcopilor sârbi, care își donează averea proprie pentru construcția celei mai mari biserici românești din Sibiu. Începutul îl face episcopul Ghedeon Nichitici, care își dorea să aibe o reședință neoficială în Sibiu, pentru că oficial era forțat să locuiască în satul Rășinari. Din păcate, în anul 1788 se mută la Domnul, dar dorința lui este continuată de episcopul următor Gherasim Adamovici, tot de origine sârbă. Acesta sfințește biserica temeinic construită, în anul 1791, cu hramul „Sf. Ap. și Ev. Luca”. Fiind cea mai încăpătoare biserică ortodoxă din Sibiu, aici se săvârșeau hirotoniile de preoți și aveau loc evenimentele mai importante, devenind practic catedrală episcopală neoficială. De aceea, în anul 1793, când episcopul Gherasim se mută la Domnul, potrivit dorinței lui, este îngropat în fața ușilor împărătești, biserica devenind astfel și criptă episcopală.

Ceremonia s-a încheiat cu un cuvânt al noului paroh, pr. Florin Bleoca, care a evidenţiat legătura duhovnicească deosebită pe care a avut-o cu enoriaşii din Parohia Glâmboaca, alături de care a lucrat spre folosul Bisericii şi al comunităţii, arătând că şi de acum înainte va osteni pentru mântuirea credincioşilor din parohie.

În semn de mulţumire şi de fiască supunere, părintele Florin Bleoca i-a oferit în dar ierarhului o icoană.