Școala de vară interculturală pentru copii și tineret la Parohia Șelimbăr I

În perioada 29 iulie-15 august, în Parohia Ortodoxă Română Șelimbăr I s-a desfășurat ediția a VII-a a proiectului intitulat ”Școala de vară interculturală pentru copii și tineret”.
Proiectul a avut loc în parteneriat cu Primăria Comunei Șelimbăr, Consiliu Local al Comunei Șelimbăr, Asociația Filantropia Sfântul Nicolae Turnișor și Școala Gimnazială Mihai Viteazu-Șelimbăr.
Copiii au participat la diverse ateliere și activități cu caracter religios, socio-educativ și recreativ cum ar fi: ”Joc și voie bună”, ”Micul Bucătar”, ”Teatru de Păpuși”, ”Micul Biciclist”, ”Pictură”, ”Să ne cunoaștem Țara”, ”Spiritualitate și Credință” (Sfânta Liturghie, Prohodul Maicii Domnului, vizitarea Mănăstirii Turnu Roșu). Proiectul s-a încheiat în data de 15 august după Sfânta Liturghie, cu un program artistic, susținut de copii, și cu festivitatea de premiere și acordare de medalii, dulciuri si diverse daruri tuturor copiilor şi tinerilor prezenţi, din partea celor implicați.
Ne-am bucurat de clipe de neuitat alături de 150 de copilași din comunitatea noastră. O ediție cu provocări, cu un parcurs minunat, cu copii dornici de a învăța lucruri noi, de a petrece timp împreună. Am reușit și de aceasta data sa le dăruim copiilor ce si-au dorit, și poate ceva în plus.
Prin zâmbetul, voioșia și puritatea lor ne-au învățat că trebuie să ne bucurăm de fiecare dar primit de la bunul Dumnezeu și că daca îți dorești ceva cu adevărat prin credință vei reuși.
Mulțumiri dragilor copilași, părinților și tuturor celor implicați, colaboratorilor si tuturor acelora care au făcut posibilă această a VII-a ediție a Școlii de Vară.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!