Sfânta Liturghie în noua Biserică ”Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Țiglari

Cu binecuvântarea ÎPS Dr. Laurențiu Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în data de 2 iulie 2023, în duminica a 4-a după Rusalii, părintele Ioachim Tomoioagă – vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului a săvârșit Sfânta Liturghie în noua biserică a Parohiei Sibiu Inferior III din cartierul Țiglari.

Prima Sfântă Liturghie în această biserică a fost săvârșită tot de părintele vicar, cu un an în urmă (2022), de Sfinții Împărați Constantin și Elena, apoi datorită reluării lucrărilor la noul locaș, după câteva duminici, sfintele slujbe s-au ținut din nou în capela amenajată în curtea alăturată.

Din 2022 până în prezent, s-au turnat treptele de la intrare, s-a continuat tencuirea exterioară, montarea ferestrelor și ușilor, montarea instalației de încălzire și racordarea la utilități.

S-a adus catapeteasma din vechea capelă, spre a fi folosită până la confecționarea unei catapetesme noi, s-au adus obiectele de cult și vasele liturgice, astfel încât începând din această duminică, toate sfintele slujbe se vor ține doar în noua biserică.

Ziua aceasta a fost una de aleasă bucurie, deoarece de la punerea pietrei de temelie a acestui lăcaș de cult au trecut 25 de ani (9 august 1998), terenul fiind pus la dispoziție de către Arhiepiscopia Sibiului, iar intrarea în biserică a fost un moment mult așteptat de către preoții și credincioșii acestei comunități.

Părintele vicar a mulțumit apoi celor doi preoți slujitori, P.C. pr. Marian Răduleț și P.C. pr. Cristi Argatu, precum și tuturor credincioșilor prezenți, care prin rânduiala lui Dumnezeu și prin strădania lor, au făcut posibilă realizarea acestei împliniri.