Mamele și femeile creștine în sărbătoare la Parohia Turnișor I din Sibiu

În data de 7 martie a.c., la Parohia Ortodoxă Turnișor I din Sibiu s-a organizat un moment de cinstire dedicat credincioaselor văduve și vârstnice din parohie.

Această activitate are loc în fiecare an în această perioadă, fiind unul din momentele mult-așteptate, devenite deja tradiție, alături de alte activități care se desfășoară pe parcursul anului în mijlocul credincioșilor.

Evenimentul a început la Biserica parohială cu hramul ”Sf. Nicolae”, unde preoții Ciprian Creangă și Mihail Borza le-au întâmpinat pe credincioase pentru a săvârși Slujba de mulțumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu.

Bucuria comuniunii a continuat apoi la Restaurantul Sepp din Cartier, unde ”partea Martei” s-a împletit armonios cu ”partea cea bună a Mariei” în ambianța plăcută a exprimării artistice: s-au intonat cântece, s-au recitat poezii și s-au rostit alocuțiuni motivaționale dedicate mamei și femeii creștine.

Ca în fiecare an, au fost prezenți oaspeți dragi din comunitate: părintele Galter de la Biserica Evanghelică din Turnișor, însoțit de grupul de credincioase din comunitatea săsească, veteranele din cadrul Asociației Crucea Roșie Sibiu și desigur, invitați speciali: D-na. conf. univ. dr. Diana Mihăescu de la Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic al Universității Lucian Blaga din Sibiu, D-na. conf. univ. dr. Cristina Oneț de la Facultatea de Drept, care au adus cuvânt ales de încurajare și recunoștință pentru doamnele prezente, D-ra. educatoare și interpretă de muzică, Andreea Roșianu, care ne-a înălțat sufletește prin cântecele interpretate și D-na Alina-Laura Kljucik – fotograf profesionist, care a imortalizat aceste minunate clipe.

Astfel de momente rămân de neuitat, ca niște pietre de aducere-aminte, menite să ne scoată din anonimatul fără sens al lumii de astăzi și să ne marcheze calea în călătoria spre veșnicie spre a nu ne rătăci și spre a nu uita cine am fost, cine suntem și ce ne-a pregătit Dumnezeu să devenim în comuniune veșnică cu El.

Pr. Mihail Borza