Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului a săvârşit slujba de prohodire a doamnei preotese Monica Oancea, alături de ierarh fiind un ales sobor de preoți și diaconi. Alături de cadrele didactice universitare, de foștii studenți, de foștii colegi de la Biblioteca Facultății de Teologie din Sibiu și de prieteni s-a aflat și dl. Erich Renhart, profesor în cadrul Facultății de Teologie Catolică a Universității din Graz, cu care instituția teologică sibiană are o frumoasă legătură.
Cuvântul de mângâiere și de evocare a preotesei Monica Oancea a fost rostit de Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
„Cuvintele sunt neputincioase pentru că ceea ce trăim de foarte multe ori putem exprima în exterior și nici nu e nevoie. Doar cuvântul venit de sus, de la Cuvântul lui Dumnezeu, poate să dea liniște, pace și mai ales încredere în viitor pentru toți cei care suntem aici de față. Este un plan al lui Dumnezeu, iar iubirea Sa este atât de mare încât nu poate vedea și nu poate suporta decât atât cât trebuie suferința celui de lângă noi.
Dumnezeu i-a rânduit o viață frumoasă preotesei Monica. 75 de ani de luptă, de muncă, de trudă, încununată și cu o suferință. Noi, în egoismul nostru, am dori ca cei dragi să rămână lângă noi, indiferent cum, însă Dumnezeu gândește altfel, rânduiește altfel. Cuvintele acestea ale Condacului sunt atât de cuprinzătoare: «Cu Sfinții odihnește, Hristoase, sufletul adormitei roabei Tale.» adică ce cerem? Exact ceea ce n-a avut în lumea aceasta: odihnă, dar nu oriunde, ci cu aleșii lui Dumnezeu. Locul acela de odihnă unde nu este durere pentru că a suportat prea multă durere în lumea aceasta, unde nu este întristare, pentru că sufletul unei mame este tot timpul cuprins de sentimente deosebite și de foarte multe ori și de tristețe, dar care e copleșită de nădejdi, de încredere. Acolo nu mai e nevoie nici de suspin, pentru că lacrimile și suspinul vieții acesteia s-a împlinit aici și dincolo este doar viață fără de sfârșit.
Nu există altă consolare și mă adresez acum părintelui Dorin. Noi am încercat să spunem altora și să-i consolăm, să-i ajutăm pe alții ca preoți. Ne-am apropiat de sufletele necăjite și întristate și le-am dat o mână de ajutor. Acum, părinte Dorin, trebuie să-ți spui frăției tale, să încerci să-ți spui întâi de toate: ce ți-ar spune Mântuitorul Hristos acum? Sau ce ți-ar spune doamna preoteasă? Apoi împreună cu familia, cu fiicele, să-i păstrați imaginea pe care a avut-o de la început din tinerețea voastră, din timpul în care v-ați dat mâna unul cu altul și v-ați dus pe unde Dumnezeu v-a purtat: pe la București și pe la Sibiu și apoi lucrând la catedră, încercând să contribui la zidirea spirituală și teologică a viitorilor preoți. A stat alături, iar familia a fost cuprinsă în această misiune. Fii încredințat că nu întâmplător am adăugat și această lucrare pe care a împlinit-o, adică aceea de preoteasă. Frăția ta întâi să înțelegi că nu vei putea să înlocuiești întru totul absența mamei și soției, dar vei putea să menții o comuniune, să simți prezența ei, iar voi, fetelor, o veți vedea așa cum a fost ea în cele mai frumoase momente ale vieții. Au fost și momente de bucurie, au fost și momente de afecțiune, au fost și momente în care și-a revărsat dragostea sa maternă și dragostea față de soț, formând împreună o familie binecuvântată de Dumnezeu. Dați slavă lui Dumnezeu pentru toate. Mulțumiți lui Dumnezeu, pentru că a ajutat-o să străbată prin greutățile și prin încercările mari, prin suferințele din ultima vreme și apoi să cerem cu toții ca Dumnezeu să aibă milă și de noi, pentru ca atunci când El va rândui să ne ofere bucuria reîntâlnirii cu cei dragi plecați din lumea aceasta, dar care stau și ei sub ocrotirea lui Dumnezeu. Dumnezeu s-o odihnească cu drepții și să ne dea tuturor tăria de a propovădui, de a-L vesti și de a Preamării Învierea Sa, de care ne apropiem cât de curând. Ea va face ziua Învierii sus. Dumnezeu să o odihnească! ” a spus ierarhul.
Părintele prof. dr. Dorin Oancea a ținut să mulțumească Înaltpreasfinției Sale, colegilor, foștilor studenți prezenți precum și colegilor din lumea academică internațională care au transmis mesaje de consolare.
„Cu tărie ne-ați amintit de bucuria întâlnirii ei cu Domnul Hristos Însuși și vă mulțumesc din suflet. Aș vrea să vă mai mulțumesc încă dintr-un alt motiv pe care probabil cei mai mulți nu îl cunosc. Sunteți, cred că din Sibiu, cea mai veche cunoștință a ei din lumea noastră, a Bisericii și a teologiei de pe vremea când am venit și și noi aici […] În același timp, aș vrea să vă mulțumesc tuturor celor care ați venit în marea majoritate, mă refer la foștii mei studenți și mă bucură enorm faptul că ați venit unii de departe și cu suferințe, și m-am bucurat să văd absolvenți din anul 1982, cei de care mă atașasem eu sufletește în mod deosebit de mult, și soția mea la fel și cu care ne leagă de unii dintre ei o prietenie de o viață. Mulțumesc tuturor prietenilor și din de alte confesiuni care au venit. […] Aș vrea să mulțumesc în același timp, prietenilor din toate timpurile și care, la fel, s-au bucurat mult de ea în ultimii ani. Au fost o serie de prieteni care mereu ne-au fost aproape.” a spus părintele Dorin Oancea.
Preoteasa Monica Oancea s-a născut în 2 aprile 1949 în Brașov, ar fi împlinit 75 de ani peste mai puțin de o lună. Părinți i-au fost Rotaru Chiriac și Rotaru Hermine, el vrâncean ea săsoaică din Bod/Braşov. După o perioadă relativ scurtă de timp petrecută în Constanța, unde a lucrat tatăl ei, familia s-a mutat la Brașov. Acolo Monica Rotaru a fost elevă la Școala Generală și tot acolo a absolvit liceul Unirea, în 1967.
În 1968 a fost admisă la Facultatea de Limbi Germanice a Universității din București, secția germană-română, pe care a absolvit-o în anul 1972. În același an 1972 s-a măritat cu soțul ei, Oancea Dorin, coleg de facultate. A fost repartizată după absolvire la întreprinderea de comerț exterior Romtrans, unde a lucrat până la mutarea în Sibiu, în anul 1980. După venirea la Sibiu a lucrat o vreme ca secretară la Facultatea de limbi germanice care funcționa deja pe vremea aceea în oraș, apoi în cadrul Bibliotecii Mitropoliei Ardealului. Tot în Sibiu a organizat în propria locuință o grădiniță de limbă germană, de foarte bună calitate, după cum rezultă din numeroasele mesaje primite de foști elevi sau de la părinți ai lor cu această ocazie.
Familia Oancea a fost binecuvântată cu două fete, Monica Manuela, născută în 1973, și Alexandra, născută în 1977. Pe parcursul anilor petrecuți în Sibiu, Monica Oancea i-a stat mereu alături soțului ei, Pr.Dorin Oancea, în cadrul călătorii cu acest caracter, a primit în inter-creștină, iar legăturile sale strânse cu mulți dintre ei se datorează în mare măsură felului de a fi deschis și prietenos al soției sale. Dovadă sunt și numeroasele mesaje de condoleanțe primite de Pr. Dorin cu această ocazie de la mulți prieteni din lumea ecumenică, dovadă este mai ales prezența între noi a doamnei Gabriela Renhart și a d-lui Erich Renhart, profesor în cadrul facultății de teologie catolică a Universității din Graz. Aceeași deschidere a avut-o și față de colegii din cadrul Institutului Teologic din Sibiu, de cadrele didactice și de familiile lor. În acest sens trebuie menționat faptul că practica instituită de Pr.Dorin Oancea în timpul decanatului său de a organiza periodic întâlniri între toate cadrele didactice împreună cu familiile lor a reprezentat concretizarea unei idei și inițiative a doamnei Monica. Ultimii ani ai vieții i-au fost marcați de suferințe diferite, cu început încă din 2007, când a suferit un infarct major, cu două stopuri cardiace, precedat și el de o extirpare a tiroidei, însoțită de un diabet care i-a fost tovarăși până la sfârșit. Atunci i-au fost dăruiți încă 17 ani de viață prin prietenii ei de inimă Viorel și Dorina Pătrușel.
În ultimii ani starea ei fizică s-a deteriorat, încât ultimul an l-a petrecut în pat, la odihnă, și într-un scaun pe rotile, fără a-și mai putea părăsi locuința. Suntem mângâiați de faptul că a putut sărbători Nașterea Domnului anului trecut cu sufletul împlinit, liniștită. Imediat după 1 ianuarie a acestui an a apărut o prăbușire a sănătății, care a dus la două internări, iar după cea de-a doua nu s-a mai întors acasă, ci a venit direct în capela acestui sfânt locaș, la o zi după ce sufletul i-a părăsit trupul în 29 februarie, acum cinci zile. Ne mângâie faptul că, internată fiind la Spitalul Județean, a fost spovedită și împărtășită de părintele Nicolae Lațchescu.
Binecuvântați să-i fie pașii pe calea veșniciei!
