Vecernia cu Litie și procesiunea în cinstea Sf. Ierarh Andrei Șaguna la Sibiu

Mulțimi de credicnioși au participat la slujba Vecerniei și a Litiei care au marcat a treisprezecea prăznuire a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, la Catedrala mitropolitană din Sibiu. 

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului, a oficiat slujba de seară în cinstea Sfântului ocrotitor al Mitropoliei Ardealului, care va fi sărbătorit mâine de întreaga suflare dreptmăritoare alături de Sf. Apostol Andrei. Sub protia Înaltpreasfinției Sale au slujit cadre didactice de la Facultatea de Teologie din Sibiu, consilieri eparhiali, protopopii eparhiei și preoți din toate protopopiatele Arhiepiscopiei Sibiului, care au venit însoțiți de credincioși.

Aşa cum s-a îndătinat în cei doisprezece ani de când Sfântul Ierarh Andrei Şaguna a devenit ocrotitorul întregului Ardeal, după slujba Vecerniei şi a Litiei, soborul şi credincioşii au participat la o procesiune cu icoana şi moaştele Sfântului. În acest an, arhitectura Catedralei Mitropolitane „Sfânta Treime” din Sibiu a fost pusă în valoare printr-un iluminat arhitectural care scoate în evidență detaliile fascinante ale clădirii istorice.

La finalul procesiunii, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit pelerinilor despre binecuvântarea cerească adusă peste credincioşii care îi cinstesc pe sfinţii lui Dumnezeu şi despre marele dar făcut ardelenilor de Dumnezeu prin ocrotirea adusă de Sfântul Andrei Şaguna.

„Bucuria pe care am trăit-o astăzi împreună este una unică. Vă mulțumim din tot sufletul tuturor celor care ați venit, celor pe care v-am văzut și v-am recunoscut din toate cele 10 protopopiate ale noastre. Le mulțumim părinților protopopi și părinților slujitori, părinților care sunt aici, Vă mulțumim și dumneavoastră, dreptcredincioșilor creștini. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți și să ne ajute, ca să nu uităm bucuriile pe care Dumnezeu ni le trimite din cer. Să sperăm, să fim încrezători și mai ales curajoși. Cât am fi noi de neputincioși, dacă vin asupra noastră încercări, le depășim, pentru că aveam în noi o forță care vine de sus, nu din puterea noastră. Vă dorim în continuare un post binecuvântat și o pregătire cu folos pentru Nașterea Domnului.” a spus ierarhul.

Sibienii s-au alăturat procesiunii din dorința de a mărturisi credința ortodoxă, precum și pentru a aduce un prinos de recunoștință Sfântului Andrei Șaguna, Mitropolitul Ardealului.