Slujba Vecerniei sau „A doua Înviere”, oficiată la Catedrala mitropolitană din Sibiu

Slujba Vecerniei din Duminica Învierii, numită şi „A doua Înviere” a fost oficiată la Catedrala mitropolitană din Sibiu de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. În soborul slujitor s-au aflat vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, dimpreună cu cadre didactice de la facultatea de Teologie „Sf. Andrei Șaguna” din Sibiu, slujitori ai locaşului de cult și preoți de la parohiile din Sibiu.

În cadrul slujbei religioase a fost citită Evanghelia în mai multe limbi, semn al universalităţii mesajului evanghelic şi al unităţii în Hristos, Cel Înviat.

După slujba Vecerniei, soborul şi credincioşii au pornit în „Procesiunea Învierii”  prin centrul cetăţii Sibiului, spre a vesti tuturor marea minune a Învierii Domnului.