Întâlnirea preoților pensionari din cadrul Protopopiatului Sibiu

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Dr. Laurențiu Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în data de 2 octombrie 2023, Protopopiatul Ortodox Român Sibiu a organizat întâlnirea preoților pensionari și a preoteselor din cadrul protopopiatului.

Evenimentul este organizat de mai muți ani de către Protopopiatul Sibiu prin Sectorul Social, în preajma zilei de 1 octombrie, când se prăznuiește ”Acoperământul Maicii Domnului” și Ziua Internațională a Vârstnicilor.

Anul acesta fiind la cea de-a 10-a ediție, întâlnirea s-a organizat la Biserica ”Nașterea Domnului” de pe str. Constituției din Sibiu, încadrându-se în tematica anului omagial proclamat în Patriarhia Română, ca An omagial al pastorației persoanelor vârstnice și anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești.

După cuvântul de bun-venit al părintelui protopop, s-a săvârșit Slujba de Mulțumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu și Slujba Parastasului pentru preoții și preotesele trecute în veșnicie.

Părintele protopop a mulțumit tuturor celor prezenți pentru bucuria revederii și a părtășiei frățești, subliniind că preoția nu este compatibilă cu ideea de pensionare. Din momentul hirotoniei, preotul are această misiune sfântă de a sluji Sfânta Liturghie și de a-L duce pe Hristos și lumina Evangheliei Lui pretutindeni, până la moarte. Această menire a slujitorilor nu încetează nici măcar la moarte, căci după trecerea din această lume, fiecare slujitor se va adăuga la soborul celor ce slujesc Liturghia Îngerilor, alături de Arhiereul Cel Veșnic în ceruri, așa cum este înfățișat în pictura bisericească, în cupola oricărei biserici ortodoxe.

Părintele protopop a apreciat în continuare, pe lângă truda întru slujire la altarul Bisericii Strămoșești a preoților, și jertfelnicia doamnelor preotese care au fost mereu alături de părinții slujitori, ca niște veritabile ancore de stabilitate în marea tulburată a acestei vieți, făcând întotdeauna din căsniciile lor, adevărate cetăți de scăpare în lupta duhovnicească, trăgând același jug și ducând aceeași sarcină a lui Hristos pe umerii lor.

La final, bucuria comuniunii a fost continuată în cadrul agapei frățești, care s-a ținut la Cantina Parohială, de la demisolul bisericii.