Liturghie Arhierească la biserica „Sf. Mucenic Laurențiu și Sf. Andrei Șaguna.” din Cartierul Arhitecților

În duminica a opta după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Biserica „Sf. Mucenic Laurențiu și Sf. Andrei Șaguna.” din cartierul “Arhitecților”. Ierarhul a liturghisit împreună cu vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc, protos. Emilian Man eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Sibiu, cadre universitare de la Facultatea de Teologie din Sibiu, diaconi și slujitorii ai sfintelor altare. Răspunsurile liturgice au fost oferite de două coruri și anume Corul Teofania și Corala parohiei Sfântul Mucenic Laurențiu.

Credincioşii din Parohia „Sf. Mucenic Laurențiu și Sf. Andrei Șaguna”, păstorită de preoții parohi Iosif Toma și Emil Oancea, au participat la Sfânta Liturghie arhierească cu mare bucurie inaugurand noul altar de vară mobil, respectiv o scenă mobilă nou achiziționată de către Arhiepiscopie pentru a da posibilitatea parohiilor ce nu au biserici încăpătoare. Bisericuța de lemn ce se află la început de drum pastoral-misionar, clădită pentru locuitorii celui mai nou cartier al orașului Cisnădie, Cartierul Arhitecților, la marginea orașului Sibiu. Planurile de viitor ale parohiei cuprind o capelă modulară ce la nevoie să fie compartimentată după necesitate până la trei spații, având în vedere proximitatea de Cimitirul Sibiului dar și o biserică mare și un centru cultural pentru vârstnici și tineret.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc, care a tâlcuit Evanghelia din Duminica a opta după Rusalii.

„La sinagoga din Capernaum Mântuitorul ține această cuvântare despre pâinea vieții și ar vrea ca s-o citim foarte des ca să înțelegem ce înseamnă a fi noi ca creștini invitați la Masa Domnului de fiecare dată. Mântuitorul le spune mulțimilor ce mă căutați, pentru că ați mâncat pâine și spuneți că Moise va da pâine din cer, de fapt, ce Dumnezeu a dat, părinții voștri au mâncat mană în pustie și au murit. Alta e pâinea adevărată. Alta este pâinea care se coboară din cer, pâinea cerească. […] Sunt atâția creștini care stau departe de Sfânta Euharistie și sunt departe, nu înțeleg ce înseamnă Hristos și nici harul pe care El îl dă și nici și ce înseamnă împărtășirea cu Hristos, prin Care avem viața veșnică. Ce e important e să punem la inimă și se cuvinte să dorim pâinea cea cerească.” a transmis  pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu le-a amintit celor prezenți importanța gestului liturgic făcut de către Mântuitorul Iisus Hristos prin binecuvântarea pâinilor și frângerea lor.

„În mesajul pe care ni l-a transmis Evanghelia de astăzi, înțelegem întâi de toate că Mântuitorul, a vestit Cuvântul Său, El fiind Cuvântul Adevărului, a propovăduit și noi nu putem trăi decât dacă viețuim, după cuvântul lui Dumnezeu. În al doilea rând, Mântuitorul a vindecat pe toți bolnavii, pentru că cei care îl urmau, marea mulțime își aduceau și pe cei neputincioși și pe cei bolnavi. Mântuitorul și-a îndreptat atenția și asupra lor și i-a tămăduit. Locul acesta ne cheamă și pe noi pe toți la lucrarea aceasta filantropică. Printr-un cuvânt, printr-un sprijin, pentru un ajutor, indiferent cât ar fi el de mic, contează enorm de mult în fața lui Dumnezeu pentru noi. Pentru că îl ajutăm pe semenul nostru, aflat în necaz și suferință. În al treilea rând, Mântuitorul are grijă și de cele pământești ale noastre, ne rânduiește bunătățile, așa cum a spus părintele profesor și de cele pământești și de cele cerești și pentru ca să înțelegem cu adevărat ceea ce am împlinit noi acum, slujba aceasta a Liturghiei care s-a încununat cu împărtășirea preoților și a credincioșilor. Să ne aducem aminte de cuvânt, de prima rugăciune sau rugăciunea care ne-a învățat-o Mântuitorul însuși «Tatăl Nostru». Ce spunem noi în Tatăl Nostru: «Pâinea noastră, cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi.» Care pâine o cerem noi evident că avem nevoie. Putem trăi și să mâncăm, dar mâncăm ca să trăim, nu trăim ca să mâncăm. De aceea are și o semnificație spirituală este vorba de pâinea vieții, de Sfânta Împărtășanie, care este pregustare din bunătățile pe care le vom primi dincolo deplin în Împărăția Cerurilor. A împlinit-o Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de taină și o săvârșește, o împlinește mereu prin noi deși suntem nevrednici, săvârșim o lucrare care ne depășește pe noi pe toți. Dar simțim cu toții mila iubitoare a lui Dumnezeu. Dragostea care se revarsă asupra noastră și ne unește ne cheamă pe toți să fim împreună.” a subliniat ierahul.

La finalul Sfintei Liturghii părintele paroh Iosif Toma a mulțumit ierarhului pentru binecuvântare oferind în dar o icoană cu Sfântul Mucenic Laurențiu ocrotitorul Înaltpreasfinției Sale ce este sărbătorit pe 10 august, zi în care biserica sărbătorește și primul hram.

La finalul Sfintei Liturghii Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a binecuvântat cu apă sfințită noul altar de vară mobil, ce și-a început periplul în Arhiepiscopia Sibiului. El v-a deservi o perioadă pentru probe biserica de lemn din Cartierul Arhitecților.